October 11, 2012

NOTD- Glittery nails

Deși nu reușesc să îmi găsesc timp pentru câteva modele mai elaborate pe care le am de ceva vreme în cap, rezerv câteva minute o dată la două zile (cam asta e frecvența) pentru a schimba culoarea unghiilor. De data aceasta, am avut a sparkly mood și am folosit Flormar 374, în trei straturi.



Îmi cer scuze pentru cuticule, nu am catadicsit să le hidratez înainte. Nu mă dau în vânt după oja asta, în primul rând, pentru că necesită destul de multe aplicări până să se înțeleagă ceva din ea. În al doilea rând, pensula este foarte înaltă și subțire și, deși mă descurc cu ea, e aiurea de manipulat.



Cu toate astea, îmi place cum a ieșit, chiar dacă nu voi întinde prea curând mâna după ea.

No comments :

Post a Comment