December 11, 2012

Escapada la Koloszvar: Smuggler, shopping si reptile

Sunt mereu încântată când am ocazia să schimb aerul de București, chiar și pentru două-trei zile, iar Ardealul e o destinație extraordinară. Chiar dacă nu ne-am bucurat de vreme bună decât la dus, a fost o ieșire mai mult decât relaxantă și binevenită. Din cauza ploii nu am reușit să văd prea multe, însă am „vizitat” câteva pub-uri studențești, am dat peste o mulțime de moldoveni de-ai mei și am fost și la cumpărături.

Fix cu o zi înainte de plecare, am aflat că se deschide Smuggler-ul din Cluj și mi-ar fi plăcut să ajung la eveniment, dar nu m-am încadrat în timp. Am reușit să ajung totuși a doua zi și, deși lumină era cam chioară în magazin, am găsit o mulțime de haine frumoase, la prețuri super-OK (sunt buni și ochelarii ăștia la ceva). Magazinul era împărțit în două „secțiuni”, pentru femei și bărbați, despărțite de un culoar care te invita mai mult sau mai puțin subtil către cabinele de probă. Evident, rafturile se cam goliseră după eveniment, dar tot am găsit ceva cămăși și pulovere care meritau atenție. Eu pusesem ochii pe o pereche de pantaloni de imitație de piele, dar nu se așezau nicicum pe mine și am plecat destul de dezamăgită. 

Și în timp ce mă plimbam prin Iulius Mall, am văzut că aveau veșnica ofertă la Kenvelo: cumperi de 300 RON, plătești doar 150. Ca să-mi șterg gustul amar lăsat de nepotrivirea cu pantalonii din Smuggler mi-am cumpărat un pulover, o bluză și trei tricouri. #casafiebine



Mi-a plăcut mult puloverul ăsta pentru că e împletit și are mânecile suficient de lungi cât să le pot trage în jos, să-mi încălzesc mâinile. Surorile de suferință cu mâinile și picioarele reci tot timpul mă vor înțelege foarte bine. E moale și neașteptat de călduros. Și faptul că e negru și simplu îmi permite să-l port la mai toate perechile de blugi pe care le am și să accesorizez în voie.


Bluza poartă cutele super-tehnicii mele de împăturire, dar asta nu-i răpește din farmec. Mi-au plăcut (evident) pietricelele aplicate în zona umerilor și gulerul rotund.

Tricourile sunt casual, au diverse desene pe ele, dar le-am luat în special pentru a le purta pe sub ceva (pulover, cardigan, etc.)




OK, pentru cele dintre voi care nu suferă animălurile cu sânge rece, spoiler alert! Heavy pics to come! Pentru celelalte, vă prezint noul meu crush, Francois. Este un corn snake, are un an și ceva și e, pe cât de frumos colorat, pe atât de timid.




Nu am avut până acum ocazia să țin în mână un șarpe, dar e absolut incredibilă senzația pe care o ai atunci când se plimbă pe tine. E și greu de descris. Faptul că are sânge rece îi face solzii să pară umezi, iar mișcările line (chiar dacă încordate) se fac simțite imediat. 


Mumba, pe de altă parte, e un Boa constrictor (prin definiție ușor irascibilă), doar ce mâncase și nu a ținut neapărat să iasă din terariu. Sincer, nici eu nu am ținut neapărat să o mângâi, așa că m-am mulțumit s-o privesc și s-o fotografiez încolăcită sub bec.

Tu ce părere ai de șerpi? Da sau ba? După ce mi-a căzut cu tronc Francois, mă bate un gând să îmi achiziționez unul în anul care vine. :)

2 comments :

  1. Hey! :)
    In primul rand, si eu sunt moldoveanca si am problema mainilor si picioarelor reci. Chiar si acum, cand sunt in casa de vreo 2 ore, stau la caldura, mainile tot reci imi sunt.
    In al doilea rand, sa te bucuri de hainute! Sunt frumoase foc si au meritat 150 lei toate cele 5 piese.
    De serpisori nu spun nimic, mie imi plac animalutele pufoase :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulțumesc de urări! Mie dacă mi-a intrat frigul în oase, trebuie să stau lipită de calorifer două zile :) Și mie îmi plac pufoșeniile, dar Francois a fost prea simpatic! Și tu ai niște pufoșenii mustăcioase tare scumpe!

      Delete