La mulţi ani mie
şi tuturor Ioanelor şi Ionelelor out there! Să aveţi parte de o zi de luni
frumoasă şi uşoară!
Pentru că mi-am
lungit vacanța, articolul ăsta a avut ceva de așteptat, însă nu puteam trece
peste el. Am pus la un loc ultimele achiziții și cadourile primite din partea
familiei cu ocazia Sărbătorilor. M-am axat în primul rând pe partea de
cosmetice și produse de îngrijire, căci deși mi-am completat masiv garderoba și
raftul cu încălțăminte, aș prefera ca pe acestea să le prezint separat, în
eventuale OOTD-uri.
Am hotărât, în schimb, să sar peste două posibile
povestiri: favoritele lunii decembrie și favoritele anului 2012. Motivul e
simplu: nu aș face nimic mai mult decât să mă repet și să prezint aceleași
produse. Sunt foarte mulțumită de ultimele investiții în materie de produse de
îngrijire și nu am de gând să le schimb prea curând. Cât despre favoritele din
2012, nimic nu m-a bucurat mai mult ca noile descoperiri în materie de skincare
și ajungem din nou la aceleași item-uri :)
Revenind la ce
voiam să povestesc astăzi, mi-am luat și am primit de toate. Quad-ul Essence în
nuanța 07 – Over the taupe m-a ajutat
în noaptea de Revelion, când am purtat un smokey eye în culorile pământului. De
asemenea, nuanța mai închisă (de sus) poate fi folosită și pentru sprâncene
(toate cele trei nuanțe închise merg, dar aceasta este mată).
M-am mai
cadorisit și cu un dermatograf Farmasi într-o nuanță metalică de olive, plus o
pensulă pe care am folosit-o pentru machiajul de Revelion. Nu sunt mândra
posesoare a unei pensule pentru machiajul ochilor, însă mă gândesc serios să
fac o investiție într-o trusă. Pensula a costat 10 lei, însă perii nu sunt
suficient de moi, așa că nu e pe placul meu deloc.
Dermatograful în nuanța 107 nu este suficient de pigmentat
și de moale, ceea ce îl face foarte antipatic la folosire. Pentru swatch am
trecut de peste 5 ori cu el pe mână, pentru a evidenția adevărata frumusețe a
culorii, însă pe pleoapă mi-e greu (a se citi lene)să trec de atâtea ori, pentru a mă asigura că se
vede. Plus că zona ochilor e sensibilă și e un chin să tot apeși și să forțezi
nota. Însă ar merge pentru look super natural.
Tot la standul
Essence am găsit gelul incolor pentru gene și sprâncene și sunt destul de
mulțumită de achiziție. Chiar aveam nevoie de ceva pentru sprâncene, având în
vedere că nu le-am mai tuns de ceva timp (prefer să o las pe Elena să facă asta), deci trebuie aranjate cumva.
Rimelul
nu a fost programat, însă l-am văzut într-un market local și a costat doar 27
de lei. Având în vedere că de cele mai multe ori se găsește la prețuri de peste
40 de lei, am zis că nu merită lăsat acolo. Și sunt foarte mulțumită de el!
Pentru unghii am
cumpărat, tot de la Essence, un top coat gel-look,
care nu e chiar atât de lucios pe cât mă așteptam, însă un top coat în plus
nu strică. Și, pentru că am văzut multe NOTD-uri cu Time for Romance, am profitat de ocazie și am dus frumusețea la
casă. Pe lângă cele două, am luat și Midnight Date, pe care am purtat-o deja de Sărbători.
Peeling-ul
cuticular de la Farmec nu m-a convins încă. L-am folosit o singură dată și
atunci pe fugă, probabil trebuia să-i dau mai mult timp de acțiune ca să-și
facă efectul la adevăratul potențial. L-am luat pentru că de Sărbători am
păcătuit din nou și am băgat foarfeca în cuticule, dar de acum chiar nu mai am
nici o scuză. Ce pot spune sigur despre el este că usucă foarte tare pielea din
jurul unghiilor și trebuie folosit un ulei sau o cremă foarte hidratantă după.
Mi s-a terminat balsamul de la Apivita, iar la Sensiblu nu mai aveau
varianta cu propolis, așa că m-am reorientat spre Balzam de la Gerovital Plant.
E foarte asemănător și aproape la fel de bun ca și Carmex-ul, însă îmi displace
senzația răcoritoare pe care o lasă după aplicare (chiar nu ajută deloc când
afară sunt -7 grade).
Rujul de la Miss
Sporty îl am de aproximativ 3 săptămâni, dar l-am inclus în postarea asta,
pentru că e nou și nu mă mai satur de el. Tind să cred că această nuanță mă
avantajează cel mai mult. În plus, e foarte moale, ușor de aplicat, miroase a
gumă de mestecat și rezistă binișor.
Am primit și o
sculă pentru unghii, un punctator de la Avon :) Și sunt foarte fericită, pentru că nu-mi
ieșeau nicicum bulinele pe unghii cu creionul sau scobitoarea. Încă nu l-am
inaugurat, dar va urma un NOTD (nu că n-ai mai văzut buline pe unghii, dar să
vezi ce buline voi face eu :)
Din seria
„cadouri care m-au bucurat peste măsură”, am primit acest kit pentru față, un
fel de Clarisonic varianta mult mai accesibilă. Instrucțiunile sunt în germană,
dar am înţeles că din cele 5 capete unul este pentru masaj, unul pentru
exfoliere, două pentru extracții monstruleți și unul pentru...polish, să-i zicem :) Abia aștept să-l folosesc și să văd cum
se comportă, mai ales la partea de exfoliere.
Lista continuă cu
două produse pe care mi le doream de când am citit despre ele la Georgia. Și mi le doream mult, mult de tot! Spuma de
curățare și loțiunea demachiantă, ambele din gama Simply Sensitive by Boots.
Până acum am încercat doar spuma de curățare și e atât de fină, încât nu mă mai
satur să o masez. Îmi place și că nu dispare în procesul de curățare, rezistă
perfect pe perioada celor 60 de secunde pe care le aloc spălatului.
Am primit, de
asemenea, un balsam de păr Aile, care își face treaba bine de tot și pe care îl
folosesc cu plăcere, chiar dacă are parfum (și e unul mai manly). Fixativul l-am luat special pentru noaptea de Revelion, în
general nu îmi place să îmbâcsesc părul cu astfel de produse. Totuși, mi-a
plăcut că a făcut treabă bună, părul era aproape la fel chiar și după o repriză
de somn.
Am mai primit nu
unul, ci trei parfumuri: Dolce&Gabbana The One (a favorite), Iceberg (floral, fresh,
te duce cu gândul la lăcrămioare) și vechea mea iubire Lolita Lempicka Le
Premier Parfum. Am o relație foarte specială cu parfumul ăsta, pentru că exact
acum un an, când l-am folosit prima oară, eram jobless, homeless
și...cam toate cu less la urmă. Iar
parfumul ăsta mă făcea să mă simt puternică și sigură că totul va fi bine. Și
reprezintă și începutul unei noi perioade, una foarte frumoasă. Poate sună
stupid, dar așa a fost. Și m-am simțit extraordinar când l-am simțit din nou :)
Mai am foarte
puțin și termin! Am completat/ înghesuit rafturile cu un șampon Bubchen Kids, o
ojă simplă și frumoasă Alix Avien și un ruj Maybelline Color Sensational, în nuanța 250 Mystic
Mauve.
Ultimele două
cadouri dragi sunt pantofiorul zebră Glamour Girl, care deja tronează pe lângă
paharele cu pensule și cutia cu farduri și una bucată hand warmer, cel mai
practic cadou. De la tata. Și chiar îl țin în geantă, pentru că mă ajută (am
recunoscut deja că sunt o friguroasă).
Cam acestea sunt cadourile primite de Sărbători. La tine a fost la fel de generos Moşul? Şi dacă tot vorbim de cadouri, am văzut că pe Facebook circulă un joc foarte fain şi m-am gândit să-i dau startul aici, pe blog. Aşa că, primele cinci persoane care comentează la această postare vor primi din partea mea, oricand în decursul acestui an, un cadou. Cadoul va fi oferit fără vreun avertisment, fără vreun indiciu. Vor fi cadouri surpriză :)
Menţiune: Ca surpriza să rămână surpriză, rog şi trimiterea unui PM cu adresa de livrare.
Singura regulă este să procedezi la fel, preluând jocul :) Cine se bagă?
Buna,
ReplyDeleteStii cumva de unde e achizitionata spuma Boots?
Bună,
DeleteAmbele produse sunt luate de o prietenă care locuieşte în Londra şi care a cedat insistenţelor mele :)
Bună Anonymous,
DeleteÎmi poţi trimite un mesaj(prin formularul de contact) cu o adresă de livrare?
Mersi :)
Ce dragute sunt ojele si rujul <3
ReplyDeleteMulţumesc, Sandra! Te pup :*
DeleteLa multi ani, cu intarziere! Mi-a placut foarte mult cum ai vorbit despre parfum, mi se pare o atitudine foarte sanatoasa. Sa le folosesti sanatoasa pe toate!
ReplyDeleteMulţumesc de urări! E OK să te agăţi de ce poţi, dacă te face să te simţi bine (indiferent că e un parfum, un ruj roşu sau o pereche de tocuri). Te pup!
DeleteCe frumos e mystic mauve. Imi plac toate cadourile primite de tine.
ReplyDeleteSi Mosu' meu a fost generos tare, in materie de cosmetice mi-a adus UDPP, me so happy!
Mulţumesc! Chiar a fost generos, eşti o norocoasă! Să te bucuri de toate cadourile :) Te pup!
DeleteCum se comporta top coat-ul de la Essence.Sunt in cautare unuia care sa imi dea acel luciu ,,de unchii de salon,,.Pups:*
ReplyDeletehttp://lifeontheheels.blogspot.ro/
Bună Ana Maria,
DeleteL-am purtat până acum de două ori: o dată ca topcoat peste o manichiură cu sclipici şi probabil din cauza asta nu mi s-a părut foarte lucios şi o dată pe unghiile simple - abia atunci s-a văzut că are mai mult luciu decât alte lacuri incolore pe care le-am avut. Cred că cele mai bune rezultate le-ai avea dacă l-ai purta simplu sau peste un lac deschis la culoare, ceva nude. Te pup!
Buna Ana Maria,
ReplyDeleteDaca vrei un top coat super lucios, eu iti recomand Seche Vite si ai finish de salon. Partea mai putin buna e pretul, 45-50 lei. Au fost si fete care nu s-au impacat cu el, in sensul ca le-a afectat unghiile, la mine nu a fost cazul. Alt dezavantaj e ca in 3-4 zile se strange putin, si in cazul ojelor inchise acest lucru se observa, in special la varfuri, par putin tocite. Eu am mai incercat si Nubar, si acesta e lucios insa nu chiar ca Seche, nu usuca oja la fel de repede, dar nu se strange ca Seche. Citeste niste review-uri sa-ti dai seama daca ti s-ar potrivi. HTH
Săr'mâna de intervenție :)
Delete