December 16, 2013
[Review] Boots Simply Sensitive Cleansing Wash Gel
Am intrat deja în luna Decembrie și sincer spun: nu știu când a trecut timpul! În aglomerația care te izbește inevitabil pe ultima sută de metri a anului am reușit să inserez doar mici sesiuni de shopping, unele pentru mine (nesătulă mai sunt!), altele pentru cei dragi. Am pregătite zeci de poze și cam tot atâtea idei de postări, însă deocamdată vreau să povestesc despre una din marile pasiuni dezvoltate recent: cea pentru cleanser-ul de la Boots, căruia îi făceam introducerea aici.
Publicat de
Ioana
Etichete:
Boots
,
Boots Simply Sensitive
,
cleanser
,
faves
,
gel curatare
,
Reviews
November 25, 2013
New In
În ciuda faptului că trăiesc cu iluzia că fac economii și nu mai arunc banii pe produse cosmetice cum obișnuiam, frecvența postărilor de acest gen mă determină să realizez că mă mint. Totuși, luna noiembrie reprezintă un nou început în materie de skincare, pentru că încep să-mi reconturez așa cum trebuie rutina de îngrijire.
Prima și cea mai importantă achiziție este exfoliantul-loțiune cu 2%BHA, de care sunt foarte încântată. Din nu știu ce motiv, mă așteptam să aibă o altă textură, însă cea de cremă îmi place în mod deosebit. E de 10 ori mai plăcut de aplicat decât cel lichid și chiar mă bucur că am încercat varianta asta.
Prima și cea mai importantă achiziție este exfoliantul-loțiune cu 2%BHA, de care sunt foarte încântată. Din nu știu ce motiv, mă așteptam să aibă o altă textură, însă cea de cremă îmi place în mod deosebit. E de 10 ori mai plăcut de aplicat decât cel lichid și chiar mă bucur că am încercat varianta asta.
Tot luna asta a venit și mult plănuita și așteptata comandă iHerb (am primit avizul după 13 zile și deja mă panicasem că s-a rătăcit coletul pe undeva). Am completat raftul cu SPF-ul de la Kiss My Face, un produs pe care îl voi recumpăra din nou și din nou. Până refac stocul cu Skin Hydrator-ul, am decis să încerc crema hidratantă de la Neutrogena Naturals - până acum îmi place mult cum se comportă, iar tenul meu a acceptat-o. Last but not least: stippling brush-ul de la Real Techniques - este mult mai mică decât mi-o imaginam, însă mă descurc perfect cu ea. Următoarea pe listă e Expert Face brush.
Mereu uit să intru în secțiunea Freebies și să aleg ceva de acolo, însă cei de la iHerb sunt drăguți și-mi trimit câte un nimic cu logo-ul lor :)
Nu mai răsfoisem de mult timp un catalog Oriflame, însă acum l-am văzut online și am dat repede o comandă. Despre oja Power Shine Palladium am povestit deja aici și, pe lângă ea, am mai ales o cremă de mâini care miroase demențial (chiar a lapte+miere) și un ruj Colour Drop în nuanța Beige Dew - foarte natural, cremos și lucios.
Din aceeași poveste, am dat și o comandă Avon: un corector verde Calming Effects și un glimmerstick negru. În ultimii doi ani am mers foarte mult pe nuanțe de maro, pentru că mi se par mai delicate pentru conturul ochilor și machiajul de zi. Negrul lipsea cu desăvârșire din arsenal și atunci când am avut nevoie...ia-l de unde nu-i. Rujul, în nuanța Oxford Wine, un mov puternic, este primit de la mama. E o nuanță pe care nu aș purta-o în mod normal, însă nu m-am despărțit de el de când l-am primit.
Am făcut și un mic swatch: atât rujul, cât și creionul sunt foarte pigmentate și rezistente.
Pe parcurs am mai cules și un balsam de buze Rosal, în varianta cu căpșune, care hidratează foarte bine, e moale și plăcut, cu miros delicat ce îmi aduce aminte de balsamurile de buze pentru copii.
Ultimele achiziții sunt două oje (mi-e foarte greu să nu-mi satisfac în repetate rânduri pofta de oje): Rimmel London 320 Rapid Ruby și Gabrini No 53 - un verde neon, pe care nu știu încă unde am să-l port, dar sigur va veni ocazia :)
Am reușit să mă organizez luna asta și să cumpăr produsele esențiale, însă încerc să mai renunț la nimicuri, chiar dacă îmi face o deosebită plăcere să poposesc scurt prin magazine și să mă recompensez măcar cu o ojă. Ție ți-e la fel de greu sau voința de fier funcționează la orice oră a zilei?
Publicat de
Ioana
Etichete:
Avon
,
comanda iHerb
,
Neutrogena Naturals
,
new in
,
Paula's Choice BHA 2% lotion
,
Real Techniques
,
Real Techniques Stippling brush
,
Rimmel London
,
Rosal
,
Samantha Chapman
,
SPF Kiss My Face
November 22, 2013
[NOTD] Festive Purple
Îmi propusesem să mă abţin de la a mai cumpăra oje fără milă, însă trebuie să recunosc că, din când în când, mai am scăpări. Una din ele a fost când am pus mâna pe un catalog Oriflame şi am văzut că au lansat o nouă colecţie de oje, Power Shine Palladium. Toate nuanţele sunt superbe, însă ca să nu mă simt foarte vinovată, m-am limitat la una singură: Festive Purple.
Am inaugurat-o chiar în seara în care am primit-o, adică sâmbătă şi am purtat-o pe unghii toată săptămâna, cu un mic retuş la vârfuri, făcut miercuri seară. Nu a sărit, ci doar s-a tocit puţin de la prea mult tastat.
Rezistă foarte bine şi devine opacă dintr-un singur strat (dar, ca de obicei, eu aplic două). Baza ojei este un mov-prună, plin de particule sclipicioase, fine şi colorate. Cel mai mult îmi place că are un finish lucios şi se usucă incredibil de rapid: în mai puţin de 5 minute te poţi manifesta în voie.
Pozele au fost făcute seara, la lumina becului, pentru că doar aşa i-am putut surprinde frumuseţea. În cele câteva ore de soare de săptămâna asta nu am avut timpul necesar pentru o mini-şedinţă foto.
Ca dezavantaje, aş trece faptul că sticluţa, în toată drăgălăşenia ei, are doar 5 ml şi am plătit în jur de 16 lei, preţul fiind cel de lansare. În mod normal, mi se pare că sare de 20.
Cu toate astea, sunt foarte încântată şi mulţumită de ea şi intenţionez să mă folosesc de scuza cadourilor de Sărbători pentru a adăuga încă două nuanţe la colecţie. Am ochit un bleu şi un alb pudrat, ambele la fel de sclipitoare.
November 20, 2013
[Review] Flormar Full Coverage Concealer
Am
stat mult timp la pândă pentru un concealer bun (unul bun din
review-uri, nu din trial & error).
Și am găsit multe, foarte multe produse promițătoare, însă i-am dat o șansă
celui de la Flormar, fiind destul de ieftin și accesibil. Full Coverage are 4
nuanțe, toate ciudățele și pretențioase, însă fiind setată că nu plec din
magazin cu mâna goală, am ales cea mai deschisă nuanță: # 01.
Ambalajul
mi se pare foarte drăguț: negru, cu căpăcel și mini-oglindă. Produsul are 4 gr
și costă în jur de 21 de lei.
November 18, 2013
Ce folosesc pentru...par
Din
categoria (destul de cuprinzătoare) a produselor pentru îngrijirea părului,
astăzi fac loc unor produse foarte dragi mie, două produse care mă răsfață și
care nu m-au dezamăgit: balsamul de păr Balea Oil Repair și uleiul de păr din
aceeași gamă.
După
câteva experimente nereușite, am revenit la vechea rutină de a-mi spăla părul o
dată la două zile și, deși nu am probleme mari, mi-am propus să folosesc placa
mai rar și să o înlocuiesc cu un ulei, pentru îmblânzirea podoabei capilare.
Balsamul
de păr Balea Oil Repair are 200 ml și costă 8 lei. Nu are rost să mai detaliez
cât de convenabil mi se pare prețul, însă trebuie menționat că pentru banii
ăștia chiar face o treabă bună. Un prim semn al unui balsam bun (pentru mine)
este să simt că-mi înmoaie părul imediat ce-l aplic. Îmi place să simt cum
devine mai maleabil, cum se transformă din mătura uscată de după șamponare în
ceva fin și plăcut la atingere. Îl aplic doar pe vârfuri și îl las să-și facă
treaba vreo 3 minute, poate chiar mai puțin.
Ca
și tenul, părul meu e destul de mofturos: spre gras la rădăcină, relativ uscat
pe lungime, aproape oribil la vârfuri. Însă balsamul mă ajută să-l domolesc si
să-l fac să arate bine: are efect antistatic și e mai ușor de pieptănat (ceea
ce e bine, pentru că duce la mai puține fire rupte).
Balea
Oil Repair balsam – listă de ingrediente:
Aqua,
Glycerin (BEST), Cetearyl
Alcohol (GOOD),
Isopropyl Palmitate (GOOD), Behentrimonium Chloride (GOOD),
Argania Spinosa Kernel Oil (BEST),
Parfum (POOR),
Panthenol (GOOD),
Isopropyl Alcohol (POOR), Sodium Benzoate (GOOD), Hydrolyzed Wheat Protein (GOOD),
Potassium Sorbate (GOOD), Citric Acid (GOOD).
Cel
de-al doilea produs este uleiul Balea Repair, o sticluță de 100 ml care a
costat în jur de 17 lei. Îmi place mult că are pompiță și pot doza cantitatea
în funcție de nevoi. Destinat părului uscat, mi s-a părut o variantă ieftină și
mai la îndemână pentru uleiul de cocos, pe care îl țin la frigider și care
trebuie adus în stare lichidă înainte.
Pentru
că mi s-a întâmplat să uit să clătesc balsamul și să-mi dau seama abia după
uscare că ceva e în neregulă cu părul meu, am pățit și să uit să aplic balsam.
Atunci am folosit prima oară uleiul, pe părul umed, uscat doar în prosop. Am
aplicat 3 pompițe masate în palme pe toată lungimea lui și l-am mai înfășurat
vreo 20 de minute în prosop. Rezultatul: părul meu, care mai niciodată nu stă
cuminte și aproape drept decât dacă îl ajut cu o perie sau placă, arăta
perfect, în condițiile în care m-am culcat cu părul umed și exista riscul să mă
trezesc cu el în toate direcțiile. A trecut testul!
L-am
folosit și pe părul uscat: o singură pompiță aplicată pe lungime îi oferă luciu,
fără să-l facă să pară gras și cumințește firele zburlite de vânt sau vremea
neprietenoasă (când e prea multă umiditate, mă transform într-o oaie).
Balea
Oil Repair ulei de păr – listă de ingrediente:
Cyclopentasiloxane
(GOOD),
Cyclotetrasiloxane (GOOD), Helianthus Annuus Hybrid Oil (BEST), Dimethiconal (GOOD), Parfum (POOR),
Helianthus Annuus Seed Oil (BEST),
Argania Spinosa Kernel Oil (BEST),
Limonene (POOR),
CI 40800 (AVERAGE).
Pe final, îți doresc o săptămână ușoară și frumoasă!
Publicat de
Ioana
Etichete:
Balea
,
Balea Oil Repair
,
balsam Balea Oil Repair
,
Îngrijire
,
Îngrijirea părului
,
Reviews
,
ulei de păr Balea Oil Repair
November 13, 2013
[DIY Project] When in doubt, paint!
Dacă tot m-am
lamentat acum două săptămâni că am restanțe la capitolul proiecte DIY, am intrat
serios în pâine și m-am apucat să...vopsesc caloriferul. Îmi plac spațiile
aerisite, în culori luminoase, însă mi se părea că merge o pată de culoare în
cameră. Și de ce să completez cu o perdea sau un covor, dacă pot vopsi ceva?
Spre deosebire de
cazul ultimelor creații, de data asta am avut de ales între negru și vișiniu.
Și am ales negru, din nou. Procesul a fost mai messy decât mă așteptam, noroc că mi-am luat măsuri și am protejat
parchetul cu o coală.
Și, spre deosebire de vopsirea caloriferelor în alb, când
ți se pare că ai terminat treaba dintr-un strat, aici a fost nevoie de două.
Două straturi în două ore (și timpul alocat scoaterii mirosului de vopsea din
dormitor).
Din nefericire,
nu sunt chiar atât de îndemânatică pe cât mă cred, therefore am reușit să murdăresc frumusețe de perete cu vopsea
neagră. Din fericire, am mascat greșeală cu un puseu de creativitate,
folosindu-mă de stropii de vopsea și toate ojele din dotare.
Rezultatul final
mi-e pe plac și m-am hotărât că e timpul să folosesc caloriferul nu doar ca pe
o sursă de căldură, ci și ca suport pentru diverse cărți/ agende care nu mai
aveau loc pe rafturi.
Mă gândeam să-l
mai înfloresc cu vișiniul (mai la primăvară, pentru că acum e vreme de stat cu
geamul larg închis).
Să-i fac niște flori de mac sau să-l las așa?
November 11, 2013
[Review] Radiant Professional Makeup Eyeshadow Base
Nu
am mai avut răbdare și am decis că este timpul să vorbesc despre baza de
machiaj Radiant. Mă simt de parcă am descoperit America, atât de încântată sunt
de produsul ăsta! În trecut am folosit baza lichidă de la Elf, însă am fost
dezamăgită, deși citisem review-uri bune atât pe bloguri, cât și pe site-ul
lor.
După
câteva experiențe neplăcute cu machiaj întins pe toată pleoapa și arcada fix
când îmi era lumea mai dragă, am început să rescanez blogosfera în căutarea
unei baze ieftine și bune. Și mi-a atras atenția cea de la Radiant, pe care am
luat-o din SIR cu 23 lei.
Publicat de
Ioana
Etichete:
baza de machiaj
,
baza de machiaj Radiant
,
beauty finds
,
eyeshadow makeup base
,
faves
,
lista de ingrediente
,
Radiant
,
Reviews
November 8, 2013
I'm lovin' ♥ Essence Studio Nails Caring Oil
Am prezentat în trecut, aici și aici,
două uleiuri pentru cuticule, de care am fost relativ încântată, singura
nemulțumire fiind legată de ambalaj și de faptul că, de cele mai multe ori,
uleiul curgea din sticluță.
Astăzi povestesc despre un ulei de cuticule de la
Essence, de care sunt foarte încântată din toate punctele de vedere. Ca să nu
mă lungesc foarte mult, am să punctez toate aspectele:
- Are 3.5 ml și a costat în jur de 10 lei;
- L-am cumpărat în martie și abia am trecut de jumătatea sticluței, în condițiile în care îl folosesc zilnic, de mai multe ori pe zi;
- Are termen de valabilitate de 18 luni de la deschidere;
- Hidratează foarte bine, iar senzația durează mai mult decât eram obișnuită de celelalte uleiuri;
- Am observat că unghiile îmi cresc mai cu spor de când îl folosesc;
- Am ajuns la performanța de a-mi face manichiura la o săptămână jumătate și asta o datorez îngrijirii regulate cu ulei;
- Are aplicatorul sub formă de burețel (asemănător celor pentru corector sau lipgloss) și e o adevărată plăcere să-l folosesc (după ce aplic, îl masez totuși cu buricele degetelor);
- Se închide foarte bine și nu mi s-a întâmplat niciodată să curgă, chiar dacă îl arunc aiurea prin geantă;
- Ambalajul aduce cu cele pentru ojă, mi se pare tare simpatic;
- După ce consum uleiul, pot păstra ambalajul pentru a-mi face propriul mix de uleiuri;
- Are un miros plăcut de portocale, care totuși dispare rapid;
- E suficientă o cantitate minusculă pentru a acoperi toate degețelele;
Listă de ingrediente:
Isopropyl Myristate(GOOD), Polydecene(GOOD), Hydrogenated
Styrene/Isoprene Copolymer(GOOD), Caprylic/Capric Triglyceride(BEST), Tocopheryl Acetate(BEST), Hellianthus Annuus
(sunflower) Seed Oil(BEST), Commiphora Abyssinica Resin Extract(POOR), Aesculus
Hippocastanum (horse Chestnut) Seed Extract(GOOD), Panax Ginseng Root
Extract (BEST), Butyl Acetate (GOOD), Propylene Glycol Dicaprylate/Dicaprate(GOOD), Ascorbyl
Palmitate (BEST), Bht (AVERAGE), Parfum (fragrance) (POOR), Limonene (POOR), Linalool (POOR), Buthylphenyl
Methylpropional(POOR), Citral(POOR), Ci 26100 (red 17)(AVERAGE), Ci 47000 (yellow 11) (AVERAGE).
Tu ce foloseşti pentru hidratarea cuticulelor?
November 6, 2013
[NOTD] Night Gal
După cum povesteam într-o postare anterioară, a început să mă fascineze iarăşi movul (dar m-a ţinut mai puţin decât mă aşteptam, pentru că acum sunt în căutare de burgundy). Pentru cât m-a ţinut totuşi, mi-am satisfăcut pofta cu o ojă de la Maybelline Color Show, în nuanţa 104 Noite de Gal, un mov curat şi intens.
Pensula este asemănătoare celor de la Flormar, lungă şi subţire - nu am avut niciun fel de problemă la aplicare. Cantitatea este de 7 ml, deşi eram convinsă că are mai mult - probabil datorită design-ului alungit al sticlei şi capacului, care îmi place mult.
Pentru a deveni opacă, oja trebuie aplicată în 2-3 straturi (eu m-am limitat la 2 pentru că nu mai aveam răbdare, deşi ar fi mers încă unul, ). A rezistat pe unghii undeva la 3 zile, cu câteva mici rateuri la vârfuri (unde, de obicei, oja dispare repejor). Însă nu mă mai lungesc şi las pozele să vorbească:
În lumina directă a soarelui, nuanţa de mov se mai deschide şi parcă se mai îndulceşte:
Îmi place culoarea asta din orice unghi şi în orice lumină. Este, cu siguranţă, unu dintre ojele de care voi abuza iarna asta, împreună cu un sângeriu superb, pe care-l voi prezenta data viitoare :)
Unghiile tale ce culori preferă în perioada asta?
Publicat de
Ioana
Etichete:
faves
,
Maybelline
,
Maybelline Color Show
,
Noite de Gal
,
NOTD
,
purple nails
November 1, 2013
[DIY Project] Dark & Pretty Jars
A trecut ceva
vreme de când n-am mai postat un proiect DIY. Ce-i drept, a trecut cam multă
vreme de când nu mi-am mai împrăştiat eu creativitatea prin casă. Însă zilele
trecute mi-a revenit pofta, după ce am văzut la o prietenă ceva ce mi-a plăcut
mult. Şi cum eu nu am niciodată suficiente cutiuţe sau recipiente de
depozitare, am zis că nu strică vreo două în plus.
Vorbesc despre
borcane pictate cu acril. E o idee banală şi uşor de pus în practică, dar
câteodată trebuie să vezi la alţii înainte să-ţi pice fisa. Aşa că am împrumutat
un tub de acril negru şi m-am pus pe treabă.
October 30, 2013
New In
În ultima vreme
am fost foarte pofticioasă în materie de makeup. Dacă până de curând mi se
scurgeau ochii numai după creme sau geluri de duş, mai nou mă uit după texturi
de farduri, culori închise, tomnatice, rujuri şi baze de machiaj. Şi, ca să-mi
satisfac pofta crescândă, am tot strâns, pe parcursul a 2-3 săptămâni, diverse
produse.
Fardurile de la
Farmasi au 5 grame, au costat 10 lei fiecare, sunt super-pigmentate, lucrez
foarte uşor cu ele, nu sunt prăfoase şi au un miros fin şi plăcut. I absolutely love them!
Farmasi Fard Soft
Touch Mono #13
Farmasi Fard Soft
Touch Mono #14
Farmasi Fard Soft
Touch Mono #03
Fardurile Flormar
sunt ambele mate, cumpărate special pentru machiajul light, de zi/ birou. Au costat în jur de 12 lei fiecare.
Flormar Fard Mat
Mono #M01
Flormar Fard Mat
Mono #M07
Având în vedere
că am completat colecţia cu ceva culori închise, dar şi pentru că baza de
machiaj de la Elf a început să dea rateuri la un moment dat, am ales să încerc
baza de la Radiant, care vine într-un borcănel mic şi simpatic (a costat în jur
de 23 lei).
Bază de machiaj
Radiant
Am zis că ar fi
timpul să încerc şi un concealer (nu aveam niciunul) şi l-am ales pe cel
compact de la Flormar, însă cred că unul lichid ar fi fost o alegere mai
înţeleaptă (am riduri fine şi mi le pune în evidenţă).
Flormar Full
Coverage Concealer #01
Cu fondul de ten
de la Seventeen m-am lăudat pe pagina de Facebook deja. Mă înţeleg binişor cu el, însă mă aşteptam să reziste mai mult pe ten.
Fond de ten
Seventeen Time Plus SPF 15 #02 Light Beige
Mulţumesc pe
această cale prietenei mele Rux, care de fiecare dată când vine în ţară are
grijă de mine. Am făcut stocul la demachiante, m-am răsfăţat cu un buttercream de la Soap&Glory
şi am fost răsfăţată cu o ojă Maybelline- un mov închis, fantastic.
Boots Simply
Sensitive Foaming Wash (am mai avut-o în trecut şi mi-a plăcut foarte mult)
Boots Simply
Sensitive Cleansing Gel (eram curioasă şi de gelul de curăţare, aşa că l-am trecut pe listă)
Crema de la
Soap&Glory mi-am dorit-o de prea mult timp şi nu am putut rata ocazia de a
o încerca. Recunosc că mă aşteptam să aibă un cu totul şi cu totul alt miros,
unul mai fresh, nu dulceag. Pentru Sugar Crush nici nu aveau varianta
travel-size, aşa că am luat varianta de 300 ml. Mirosul era descris pe blogurile din afară ca un mix de Cola cu lămâie, mie îmi aduce aminte de prăjituri cu lămâie. Cert este că provoacă dependenţă. Ah, am avut buget limitat, altfel cumpăram toată
secţiunea Bath&Shower.
Soap &
Glory Sugar Crush Body Buttercream
Ojă Maybelline
Color Show #104 Noite de Gal
În viitorul
apropiat plănuiesc o comandă iHerb şi poate un concealer nou, în rest visez la
farduri Inglot şi câteva produse Paula's Choice. M-ar interesa şi un fond de ten, unul fără iritanţi, care să reziste la transfer şi să aibă efect de matifiere. Cer cam mult? A încercat cineva fondurile de ten de la Paula?
Publicat de
Ioana
Etichete:
Achizitii noi
,
baza Radiant
,
Boots Cleansing Foam
,
Boots Cleansing Gel
,
farduri
,
Farmasi
,
Favorite
,
Flormar
,
Maybelline Color Show
,
new in
,
Seventeen Time Plus
,
Soap&Glory Sugar Crush
Subscribe to:
Posts
(
Atom
)