Prima și cea mai importantă achiziție este exfoliantul-loțiune cu 2%BHA, de care sunt foarte încântată. Din nu știu ce motiv, mă așteptam să aibă o altă textură, însă cea de cremă îmi place în mod deosebit. E de 10 ori mai plăcut de aplicat decât cel lichid și chiar mă bucur că am încercat varianta asta.
Tot luna asta a venit și mult plănuita și așteptata comandă iHerb (am primit avizul după 13 zile și deja mă panicasem că s-a rătăcit coletul pe undeva). Am completat raftul cu SPF-ul de la Kiss My Face, un produs pe care îl voi recumpăra din nou și din nou. Până refac stocul cu Skin Hydrator-ul, am decis să încerc crema hidratantă de la Neutrogena Naturals - până acum îmi place mult cum se comportă, iar tenul meu a acceptat-o. Last but not least: stippling brush-ul de la Real Techniques - este mult mai mică decât mi-o imaginam, însă mă descurc perfect cu ea. Următoarea pe listă e Expert Face brush.
Mereu uit să intru în secțiunea Freebies și să aleg ceva de acolo, însă cei de la iHerb sunt drăguți și-mi trimit câte un nimic cu logo-ul lor :)
Nu mai răsfoisem de mult timp un catalog Oriflame, însă acum l-am văzut online și am dat repede o comandă. Despre oja Power Shine Palladium am povestit deja aici și, pe lângă ea, am mai ales o cremă de mâini care miroase demențial (chiar a lapte+miere) și un ruj Colour Drop în nuanța Beige Dew - foarte natural, cremos și lucios.
Din aceeași poveste, am dat și o comandă Avon: un corector verde Calming Effects și un glimmerstick negru. În ultimii doi ani am mers foarte mult pe nuanțe de maro, pentru că mi se par mai delicate pentru conturul ochilor și machiajul de zi. Negrul lipsea cu desăvârșire din arsenal și atunci când am avut nevoie...ia-l de unde nu-i. Rujul, în nuanța Oxford Wine, un mov puternic, este primit de la mama. E o nuanță pe care nu aș purta-o în mod normal, însă nu m-am despărțit de el de când l-am primit.
Am făcut și un mic swatch: atât rujul, cât și creionul sunt foarte pigmentate și rezistente.
Pe parcurs am mai cules și un balsam de buze Rosal, în varianta cu căpșune, care hidratează foarte bine, e moale și plăcut, cu miros delicat ce îmi aduce aminte de balsamurile de buze pentru copii.
Ultimele achiziții sunt două oje (mi-e foarte greu să nu-mi satisfac în repetate rânduri pofta de oje): Rimmel London 320 Rapid Ruby și Gabrini No 53 - un verde neon, pe care nu știu încă unde am să-l port, dar sigur va veni ocazia :)
Am reușit să mă organizez luna asta și să cumpăr produsele esențiale, însă încerc să mai renunț la nimicuri, chiar dacă îmi face o deosebită plăcere să poposesc scurt prin magazine și să mă recompensez măcar cu o ojă. Ție ți-e la fel de greu sau voința de fier funcționează la orice oră a zilei?
sa le folosesti pe toate cu drag! 2%BHA cred ca vreau si eu, inca nu m-am convins!
ReplyDeleteMulțumesc! Poți încerca niște mostre înainte ca să te convingi. La mine deja se observă diferența după o pauză destul de mare :)
DeleteSunt frumoase achizitiile, sa le folosesti cu drag si mai ales cu folos :) Cred ca la toate ne e greu sa ne abtinem de la cumparaturi, eu cel putin cand muncesc mult trebuie neaparat sa ma recompensez cu cev acat de mic, cum crezi ca am adunat 70 de oje :)
ReplyDeleteMulțumesc! Hihi, zilele astea m-am recompensat din nou, am dat peste niște reduceri la DM și mai și meritam pe deasupra :) Felicitări pentru colecție, nici eu nu sunt departe!
Deletela mine pe blog te asteapta un tag :)
ReplyDeletehttp://www.artliving.ro/the-cinderella-tag/
Mulțumesc, Diana! Îl preiau cât de repede, chiar dacă e puțin târziu. Te pup!
DeleteEu astept review la crema Neutrogena Naturals. Vroiam si eu sa mi-o cumpar, dar sunt curioasa sa iti citesc parerea inainte. :)
ReplyDeleteSper să apuc să-l fac cât de curând. Până acum sunt încântată de ea, seamănă cu Clear Skin Hydrator-ul la textură şi hidratează bine :)
Delete