În articolul recent cu produsele Ivatherm am făcut o mini-listă cu preferatele momentului, printre care se află și crema despre care vreau să scriu astăzi: Cicaderm. Nu am mai făcut de ceva vreme o pasiune pentru un produs de îngrijire, iar mai jos afli de ce a ajuns Cicaderm în topul preferatelor.
Ce este Cicaderm?
Cicaderm este o cremă reparatoare, un produs ce vindecă rapid și reduce riscul formării cicatricilor, având triplă acțiune: reparatoare, antibacteriană și protectoare. Oprește sângerarea și ameliorează microcirculația periferică, reduce inflamația datorită conținutului de apă termală Herculane și Mimosa tenuiflora, favorizează sinteza colagenului, elastinei și acidului hialuronic, accelerând astfel reconstrucția pielii.
*Mimosa tenuiflora este un activ extras din scoarța copacului cu același nume din Mexic, Venezuela sau Brazilia, denumit și „arborele pielii”. Este recunoscut pentru rezultatele în procesul de vindecare și cicatrizare a pielii lezate sau arse și are acțiune antimicrobiană, antiinflamatoare, analgezică și de reconstrucție a pielii.
De ce mi-a stârnit interesul?
Pentru că poate fi folosit într-o mulțime de situații: julituri, plăgi mici, arsuri, varicelă, epilare sau proceduri dermocosmetice. Iar lista poate continua.
Eu am folosit-o după tratamentul cosmetic de curățare (poate fi aplicat și imediat ce ți-ai măcelărit singură un coș, pentru a te asigura că nu rămâi cu semn), după ce am descoperit pe picior un fir de păr sub piele și m-am ambiționat să-l scot, iar „procedura” s-a lăsat cu dispariția unui strat fin de piele (deci o rană mică), după ce m-am tăiat încercând să gătesc ceva simplu sau după ce m-a „mâzgălit” Babadook cu ale lui copituțe.
Crema vine ambalată într-un tub de 40 ml cu orificiu pentru aplicare precisă, are o textură lejeră, fluidă, se întinde ușor și pătrunde rapid în piele. Senzația imediată este de calmare și confort și, din acest motiv, cred că poate fi folosită și pe iritații minore. Cicaderm conține alcaloizi, care au efect analgezic de până la 3 ore și se aplică de 2 ori/zi pe zonele problematice.
Concluzia
Cicaderm este genul de produs bun la toate, pe care e bine să-l ai prin casă sau în trusa de urgență, atunci când pleci. Are textură plăcută, calmează imediat și repară rapid rănile. În cazul zgârieturilor de pisică/tăieturii, am observat că în aproximativ 5 zile rănile sunt deja cicatrizate, fără coajă, iar după 2 săptămâni semnele nu se mai văd. Aseară am curățat o pustulă care stătea să bubuie, am aplicat Cicaderm, iar astăzi rana e deja închisă și-n câteva zile nici nu se va mai observa c-am avut-o acolo. Am reușit să o țin în frâu mai bine de 2 săptămâni și eram super încântată de succesul meu, însă am fost la mare în weekend și, de la nisip, în doar câteva ore m-am trezit cu un vulcan. Oh, the irony!
Mă simt cumva în siguranță să știu că-l am în casă și sunt foarte conștiincioasă cu aplicarea lui, mai ales că am văzut efectele. De menționat că nu face minuni în cazul cicatricilor vechi. Produsul are termen de valabilitate de 12 luni de la deschidere și poate fi găsit aici.
Listă de ingrediente: Aqua, Ethylhexyl Palmitate, Propylene Glycol Dicaprylate/Dicaprate, PEG-8, Propylene Glycol, Hydrogenated Palm Kernel Oil, Glyceryl Stearate, PEG-100 Stearate, Cetyl Alcohol, Myreth-3 Myristate, Carbomer, Methylparaben, Propylparaben, Mimosa Tenuiflora Bark Extract, O-Cymen-5-Ol, Sodium Hydroxide, 2-Bromo-2-Nitropropane-1,3-Diol, Tocopherol, Citric Acid, Potassium Sorbate, Sodium Benzoate.
Until next time,
No comments :
Post a Comment