August 13, 2012

Despre tenul meu

Ca de început aşa, am zis să vă povestesc despre tenul meu şi cum îl îngrijesc, ca să vă faceţi o idee pe ce tip de produse mă voi axa la capitolul ăsta. În primul rând, am tenul mixt (gras în zona T, în rest normal vara şi uscat iarna), cu tendinţă acneică şi destul de sensibil. Evident că ăsta m-a făcut mult mai sceptică în privinţa produselor de îngrijire şi am început să fiu mai atentă la ce pun pe faţă, de teamă să nu îl stresez prea mult.

Pe timpul verii, cu excepţia zonei T, am pielea normală, iarna mi se usucă foarte tare, în special pe bărbie. Iar pe obraji am mai mereu comedoane, care de obicei se transformă în coşuri. Dacă le las în pace, se dezvoltă oricum, dacă nu le las în pace, mai rău fac. Partea proastă este că de la o vreme (deh, anii) atunci când ies, coşurile mi se inflamează fantastic şi se înroşesc ca sfecla, mă ţin cam o săptămâna, indiferent de cât mă chinui să le ajut să se coacă mai rapid, iar cicatricile dispar în aproximativ 6 luni. Trist.


 Sunt adepta look-urilor fresh, naturale şi spun sincer că nu îmi place să acopăr imperfecţiunile până nu mă mai recunosc. Plus că pentru mine este deprimantă schema asta, în sensul că în momentul în care am avut un fond de ten cu acoperire mare, eram foarte încântată de rezultate, însă seara, când mă demachiam şi eram pusă faţă în faţă cu acneea, iritaţiile, cearcănele şi cicatricile, mă deprimam :)

Aşa că prefer, în primul rând pentru mine, să folosesc fonduri de ten cu acoperire medie, care să mai reducă din roşeaţă şi să uniformizeze nuanţa tenului, dar care să nu fie ca o mască.


În ceea ce priveşte îngrijirea lui, am devenit mult mai conştientă de importanţa paşilor în îngrijire (demachiere, curăţare, tonifiere, hidratare) în timpul facultăţii. Am folosit, de-a rândul anilor tot felul de produse (începând cu Avon şi Oriflame, pentru că erau accesibile, continuând cu Yves Rocher, Herbosophy, etc. şi ajungând la dermatocosmetice).


Prima gamă de dermatocosmetice în care am investit ce mi se părea mie la vremea respectivă o căruţă de bani a fost Effaclar K (La Roche Posay), investiţie îndelung regretată, pentru că nu numai că nu mi-a îmbunătăţit aspectul pielii, dar a înrăutăţit lucrurile. Ştiu că un produs îşi face cu adevărat efectul în minim 3 luni, dar c’mon! Când vezi că te umpli de coşuri de la o zi la alta şi faţa ta arată din ce în ce mai rău, îţi mai vine să continui? Not really.


Aşa că am încheiat povestea cu La Roche Posay (de care mă feresc ca dracu de tămâie BTW) şi am trecut pe Bioderma Sebium. În două luni eram ca nouă. Serios! Nici un punct negru, nici urmă de coş, cicatricile erau atenuate, mai trebuia foooarte puţin fond de ten pentru uniformizare şi eram ca ca scoasă din cutie. Însă la a treia tură de produse, pielea mea deja se obişnuise cu ingredientele şi am luat-o de la capăt.


Am trecut şi prin perioada românească, cu Farmec, Elmiplant, care deşi nu mi-au făcut rău, nu au avut rezultatele dorite.


Acum folosesc gelul de curăţare Avene Cleanance (fără săpun), apa termală Avene şi crema hidratantă Avene Hydrance Optimale Legere, cu SPF 20. Le folosesc de mai bine de o lună, nu mi-au mai apărut atât de multe comedoane, să zicem că am început să văd ceva îmbunătăţiri. Oricum, voi face un review pentru ele mai încolo.





Deocamdată închei şi revin în zilele următoare cu alte postări.

No comments :

Post a Comment