December 16, 2012

Rutina de ingrijire - Decembrie 2012

Am vrut să vorbesc puțin despre rutina de îngrijire actuală și cum mă împac cu produsele Paula's Choice. Acum câteva luni aflam despre site-ul Pasagerei și produsele de îngrijire Paula's Choice. Următorii pași au fost devorarea tuturor informațiilor despre rutine și produse de îngrijire, liste peste liste de produse bine formulate la care am acces mai greu sau mai ușor, calcule financiare și inspirație de pe blogurile fetelor care folosesc astfel de produse, pentru a reuși să-mi fac la rândul meu o rutină cât mai simplă și mai bună. 

În timp, am renunțat la ideea de rutină simplă, la cea de a avea cât mai puține produse, pentru că mi-am dat seama că investesc în sănătatea și imaginea mea și, în afară de asta, îmi place să am grijă de mine. Nu mi-e greu să folosesc 2-3 creme și să aștept 10-15 minute între aplicări, mai ales în momentul în care văd schimbări benefice.

Rutina de dimineață merge cel mai repede:



Îmi spăl tenul cu Eucerin Gentle Hydrating Cleanser și masez timp de 30 de secunde (număr în gând), după care aplic Resist Ultimate Anti Aging Hand Cream SPF 30. Am nevoie de o cantitate cam de mărimea unui bob de mazăre mai măricel pentru a acoperi toată fața și cam tot atât pentru gât. După care las crema să intre în piele și merg să mă îmbrac, îmi pregătesc pachetul, etc și revin cu fondul de ten Miss Sporty So Matte Perfect Stay. L-am inclus în rutina de dimineață, pentru că nu ies din casă fără fond de ten. Momentan, am renunțat la pudră, pentru că am senzația că SPF-ul îmi usucă puțin pielea și se vede aiurea. Dacă simt că situația devine grea, mă ajut puțin cu Clear Skin Hydrator înainte de SPF, doar pe porțiunile afectate.

Rutina de seară:

Pentru că folosesc fond de ten, rimel și altele 5 zile din 7, încep rutina de seară cu o demachiere meticuloasă:
  • Punctez obrajii, nasul, ochii, fruntea și bărbia cu demachiantul Balea Med Ultra Sensitive, apoi ud o dischetă demachiantă și încep să curăț, după care întorc discheta pe cealaltă parte și continui. 
  • Spăl fața cu același gel de curățare ca și dimineața, de data asta timp de aproximativ un minut.
  • Folosesc o a doua dischetă demachiantă îmbibată cu loțiunea micelară Bioderma Sensibio H2O. Încă mai am destul de mult produs, mă bucur să văd că e atât de spornică, însă la recumpărare voi opta pentru varianta travel size, tocmai pentru că asta ocupă foarte mult spațiu în geantă atunci când călătoresc.
  • Atunci când nu folosesc makeup, fie curăț fața 30 de secunde cu gelul de curățare Eucerin, fie șterg cu loțiunea micelară Bioderma.
  • Limpezesc și usuc bine.
  • Aplic exfoliantul lichid BHA 2%, cu degetele și aștept în jur de 15-20 minute.
  • Aplic Resist Anti Aging Clear Skin Hydrator - folosesc mai puțin de o pompiță, pentru că se întinde foarte bine și intră imediat în piele. Chiar nu e nevoie de mai mult.
  • Pe gât folosesc serul Olay Regenerist.

Opțional, folosesc următoarele:


  • Masca de argilă: în funcție de cât chef am, fie întind grebla după cea de la Yes to Tomatoes, fie mi-o prepar singură cu argila albă de la Viva Natura și apă. Aplic masca o dată pe săptămână, în weekend.
  • Uleiul organic de jojoba: am început să-l aplic seara, de 3-4 ori pe săptămână, tocmai pentru că pielea mea nu reacționează tare bine în perioada asta a anului și am nevoie să o păstrez hidratată și intactă. De obicei, revin și cu Clear Skin Hydrator după.

Pentru a completa rutina, vreau să-mi iau cât de curând (adică la anu'):

Ce am de zis după aproape o lună:

Am aproape o lună de când mi-am schimbat rutina de îngrijire și am început să folosesc produse fără iritanți. Cum am mai spus, mi-am propus să nu mă aștept la miracole, la schimbări drastice peste noapte, ci să o iau ușor și cu încredere că voi ajunge acolo, prin consecvență și răbdare.

  • Multe din punctele negre au ieșit singurele, altele au avut nevoie de ajutor, dar au ieșit foarte ușor.
  • Îmi analizez fața mai ceva ca la microscop și nu am comedoane noi. În cel mai rău caz, s-au inflamat cele deja existente, dar au trecut mult mai repede decât m-aș fi asteptat, fără să lase cicatrici adânci.
  • Secreția de sebum este cu mult diminuată. În timpul zilei, merg o singură dată la baie pentru a îndepărta excesul cu un șervețel, dar fac asta mai mult din obișnuință, iar situația nu e alarmantă.
  • Pielea este mult mai fină, mai hidratată, are o strălucire nouă.
  • Vechile cicatrici nu s-au diminuat cu mult, însă sunt fericită că le pot acoperi cu fondul de ten. Peste un timp, vreau să introduc și un exfoliant AHA în rutină.
  • Abia aștept să folosesc și alte produse Paula's Choice :)


Promit să revin și cu o serie de fotografii, dar aștept momentul potrivit.

6 comments :

  1. Eu am inteles ca nu ar fi bine sa fie aplicat BHA inainte de retinol, pt. ca BHA-ul ii diminueaza eficienta celui din urma.

    http://www.futurederm.com/2009/06/19/how-do-i-use-a-retinoid-and-aha-together/

    ReplyDelete
    Replies
    1. Buna,

      Am citit articolul recomandat de tine, parerile sunt impartite. Dar si in cazul acestui articol si in cel al Pasagerei (mai jos, recomandat de Milena), reiese ca timpul de asteptare intre produse este cel mai important :)

      Delete
  2. frumos si la obiect scris. sunt perfect de acord, trebuie avut rabdare si trebuie sa fii consecventa in mentinerea/dezvoltarea unei rutini fara iritanti. o zi faina!

    PS: pentru Anonymous: http://pasagera.ro/interactiunea-dintre-acizii-exfolianti-si-retinoizi.html :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc! Sunt motivata tocmai pentru ca diferenta se simte :) Zi faina si tie! Te pup!

      Delete
  3. Ce ma bucur ca-ti merge bine si ai rezultate asa faine! :)
    Si la mine, printre primele efecte observate, a fost scaderea notabila a cantitatii de sebum. Pielea producea cam cu 80% mai putin, doar vara am mai avut mici probleme (dar la ~40 grade C. e normal).
    Vei vedea ca in timp aspectul pielii se va imbunatati si mai mult!

    PS : Si eu folosesc ser cu retinol dupa AHA/BHA, astept 20-30 minute intre aplicari si nu simt ca s-ar anula efectul unuia dintre produse.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc! Iti dai seama ce mult ma bucur eu :)) Pup!

      Delete