February 18, 2014

NEW YEAR'S RESOLUTIONS (II)

După recapitularea făcută la începutul anului, am promis că voi reveni cu noile rezoluţii - listă care era în lucru şi pe care am finalizat-o de vreo 3 săptămâni, însă n-am apucat să povestesc despre ea. Urmând sfaturile simple prezentate în "Your Best Year Yet", am redus multele idei care mi-au venit în minte la câteva obiective mari şi late pentru noul an.


De fapt, cartea este un exerciţiu de 10 întrebări cu ajutorul cărora poţi face recapitularea ultimelor 12 luni - pornind de la reuşitele avute (chiar şi cele mai mici - de exemplu că ai reuşit să te trezeşti cu 10 minute mai devreme sau că te-ai obişnuit să aplici SPF în fiecare dimineaţă), la dezamăgiri, lecţii învăţate, care sunt motivele pentru care nu poţi face ceea ce ţi-ai propus (în ce fel te limitezi/sabotezi), valori proprii, rolurile pe care le joci în viaţa de zi cu zi - şi încheind cu noile obiective, plus felul în care te poţi asigura că le vei îndeplini.


Partea preferată din toată cartea a fost cea cu identificarea rolurilor - care poate fi tricky, în sensul că unele lucruri ţi-au intrat în sânge şi nu îţi mai dai seama cât timp şi energie îţi mănâncă (de exemplu curăţenia - care ar face parte din rolul de "gospodină" - go ahead, laugh). Eşti liberă să diseci tot ceea ce faci în maxim 8 roluri (dacă identifici mai multe, atunci ar fi bine să le încorporezi cumva).

Ca să îţi faci o idee mai clară despre ce încerc să explic aici, iată o parte din rolurile mele:

★ my own manager (yeah, I'm the boss) - aici intră tot ceea ce ţine de sănătatea mea, de aspectul fizic, de educaţie, personal growth, îngrijire, mici plăceri;
 angajată - tot ce ţine de programul 9-6, felul în care îmi fac treaba, felul în care interacţionez cu colegii, organizarea timpului, etc.;
gospodină - tot ce ţine de casă, de mâncare, administrarea fondurilor, decoraţiuni şi alte nimicuri care-mi fac viaţa mai frumoasă şi cuibul mai primitor;

Mai departe ar fi rolurile de iubită, de fiică/membru al familiei, de prietenă/amică, de blogger - fiecare rol are o serie de activităţi aferente. În final, după ce ai trecut toate rolurile pe foaie, este timpul să cântăreşti situaţia şi să vezi unde ai dat rateuri în ultimul an. În funcţie de asta, poţi alege un rol principal pentru perioada următoare.

În funcţie de activităţile asupra cărora am simţit că trebuie să mă concentrez, dar tinând cont şi de dezamăgirile mele, mi-am propus să am şi mai multă grijă de mine în 2014 şi să insist la capitolul relaxare. În lista finală poţi trece chiar şi un motto care să te ghideze în tot ceea ce faci/îţi propui. Al meu este:


Am vorbit cam mult, să trec la obiective deci. Le voi înşira mai jos pentru a face o nouă recapitulare la sfârşitul celor 12 luni.

★Exerciţii de tonifiere

Nu am renunţat la ideea de a face constant exerciţii de tonifiere. Programul meu s-a împărţit în perioade în care
m-am ţinut de treabă şi perioade în care am zăcut ca o legumă. Aş vrea ca atunci când simt că nu-mi pot
respecta rutina, să fac ceva care să se pună la socoteală: de exemplu să renunţ la lift sau sa dansez
prin casă. Ceva, dar orice care să implice mişcare şi care să mă împiedice să intru în amorţeala-mi specifică. În cele din urmă voi urma tot un program marca Jillian, pentru că încă nu am găsit altceva care să-mi placă.

★Dietă de detoxifiere

Pe lângă partea aia în care gătesc şi am grijă să respect nişte ore de masă, m-am gândit că ar fi inspirat ca măcar de 2 ori pe an să urmez o cură de detoxifiere. Pe prima am planificat-o pentru sfârşitul primăverii-începutul verii, iar până atunci am timp să mă gândesc exact în ce va consta cura asta şi ce suplimente voi lua pe lângă. Dacă ai vreo recomandare, go ahead & write it below!


★Renunţ la cafea

Am renunţat o bună perioadă la cafea, pe care o înlocuisem cu ceai şi apă. Însă, din una-n alta, m-am apucat din nou de ea şi am ajuns la performanţa de a avea dureri de cap dacă nu o beau până în 11 dimineaţa. Ieri a fost prima zi de "fără cafea", iar pe seară îmi pocnea capul. Însă nu mă dau bătută atât de uşor.


★Meditez măcar 5 minute pe zi

Revenind la partea cu relaxarea, nu mă las şi îmi propun din nou să meditez, măcar 5 minute/zi. Sau mai puţin pentru început, dar ideea este să cresc pe parcurs. Meditaţia are incredibil de multe beneficii, despre care poate voi scrie într-o postare dedicată.


★Citesc 

Îmi place să citesc, însă nu reuşesc mereu să îmi organizez timpul în aşa fel încât să mă bucur şi de lectură. Cea mai bună soluţie pe care am găsit-o a fost să îmi fac o listă de 10-12 cărţi pe care vreau să le citesc până la sfârşitul anului. Despre cele care-mi vor atrage atenţia în mod deosebit voi povesti şi pe blog. Ţi-ar plăcea?


★Mă plimb mai mult

Vreau ca 2014 să fie un an al plimbărilor şi experimentelor: de la ceainării, magazine, oraşe, cafele cu prietenii până la drumeţii şi escapade de weekend - bottom line-ul este să mă mişc!


★Organizare

Multe lucruri nu s-au întâmplat cum trebuie din cauza faptului că mi-am pierdut skill-ul de organizare: nu am reuşit să citesc suficient, am lăsat blogul de izbelişte, am avut zile în care mă simţeam copleşită de mulţimea lucrurilor pe care le aveam de făcut şi nu ştiam de unde anume să încep. Aşa că planul este să iau totul pas cu pas, până le rezolv pe toate. Tot aici intră şi To Do List-ul săptămânal, dacă nu chiar zilnic, de care să mă ţin şi căruia să-i fac update-uri periodice.


Dacă da, atunci îți propun să-mi lași un comentariu și să-mi spui că vrei cartea. Eu mi-am făcut deja un scurt conspect, deci e puțin mâzgâlită. Ți-o pot trimite prin poștă (sau ți-o înmânez personal), cu condiția ca într-o lună să îmi spui sincer cum ți s-a părut, asta înainte de a o da mai departe cui dorești. Pe goodreads.com are un rating de 3.8 din 5 și e chiar foarte fun de parcurs.

Pe mine m-a ajutat și cred că valorează mai mult dacă o las să circule liber decât dacă o țin pe raftul bibliotecii.

4 comments :

  1. foarte mișto inițiativa! n-aș vrea să iau parte la toată treaba din rațiuni personale, dar altfel postarea e fain scrisă, bine structurată și, cum am zis deja, îmi place mult gândul tău vis-a-vis cu parcursul/valoarea cărții

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bună Anonymous :),

      Îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase, înseamnă mult pentru mine!

      Delete
  2. Buna,

    As vrea eu cartea, daca mai este disponibila. Cred ca mi-ar folosi sa o citesc, am si eu ceva probleme de organizare in ultimul timp si ma simt uneori neputincioasa cand vad cum si se scurge timpul printre degete.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bună Oana,

      Ştiu ce zici :) Cartea este disponibilă, sper să te ajute. Trimite-mi, te rog, un mail cu datele de expediere. Te poţi folosi de formularul de contact de sus.

      Să ai o zi frumoasă!

      Delete