February 23, 2014

Rasfaturi parfumate

Săptămâna trecută am promis că revin cu detalii despre produsele primite de la GiftExpert. Am vorbit aici despre povestea din spatele cadouripentruea.ro şi, după două săptămâni de joacă cu cremele, mă simt pregătită să mă pronunț.

Aşa cum spuneam, am primit produse din 3 game diferite: Poetica, Arboria şi Boheme - ultima fiind şi favorita mea. Ca o caracteristică generală, toate produsele miros divin. Ar fi fain dacă ar exista testere virtuale, așa nu m-aș mai afla în ipostaza de a încerca să-ți explic într-un vocabular sărac "cât de tare miroase crema asta!" Nu sunt convinsă că mă pricep prea bine.



Dar ar trebui să te ducă cu gândul la asta/ photo via deviantart

Anyway, dacă pe faţă nu mai folosesc produse care să conţină parfum sau alţi iritanţi, în ceea ce priveşte gelurile de duş şi cremele de corp fac rabat, pentru că (deşi am încercat) nu găsesc nicio satisfacţie într-un duş fragrance free sau o cremă de corp care să nu lase măcar o adiere de ceva frumos.

Având trei game și suficiente produse la dispoziție, am făcut și un mic top al preferințelor.



Poetica are un parfum bogat și ușor picant, cu note florale și fructate (note de vârf portocale și bergamotă, note de mijloc  - trandafir și pachouli, nota de bază - vanilie). Recunosc, crema de mâini din gama Poetica a fost prima care mi-a făcut cu ochiul.



Însă s-a dovedit a fi cea care-mi place cel mai puțin. Parfumul este unul greoi, de iarnă, prea puternic pentru mine. Îmi aduce aminte de Poeme de la Lancome sau Classique for Women de la Jean Paul Gaultier (ambele îmi plac foarte mult, dar nu le pot purta).


Loţiunea în sine are o consistenţă foarte light, uşor apoasă și intră rapid în piele. Personal, prefer cremele mai onctuoase, mai ales când le folosesc pentru mâini.  


În schimb, mi-a plăcut mult ambalajul - din plastic rezistent, cu pompiţă, foarte elegant. Ambalajele cu pompiţă sunt preferatele mele, indiferent că e vorba de creme de mâini, geluri de duş sau balsamuri de păr. Iar cantitatea de 300 ml este destul de generoasă, cred că ține mult și bine.  

Lista de ingrediente:

Water (Aqua), Glycerin, Paraffinum Liquidum (Mineral Oil), Prunus Amygdalus Dulcis (Sweet Almond) Oil, Stearic Acid, Glyceryl Stearate, Parfum (Fragrance), Cetearyl Alcohol, Triethanolamine, Phenoxyethanol, PEG-20 Stearate, Methylparaben, Disodium EDTA, Butylparaben, Ethylparaben, Propylparaben, Isobutylparaben, Linalool, 
Limonene, Butylphenyl Methylpropional (Lilial), Geraniol, Citronellol, Hydroxycitronellal, Coumarin

Loțiunea nici nu mai apare pe site, deoarece gama Poetica va fi scoasă din producție, împreună cu Arboria, care se află pe locul 2 în topul meu.



Body butter-ul face parte din gift set-ul Arboria și a fost plimbat în geantă câteva zile. L-am folosit pe post de cremă de mâini, probabil îndemnată de ambalajul micuţ (75 ml). Are poate cel mai aerisit miros, cu bergamotă, piersică și violete și îmi place mult ambalajul alb, simplu, dar în special "logo"-ul lui.


După cum povesteam şi data trecută, are o consistenţă echilibrată, undeva între loţiune şi body-butter, aerată, uşoară şi totuşi suficient de cremoasă. Intră repede în piele şi o lasă moale.


Lista de ingrediente:

Aqua (Water)Paraffinum LiquidumCetearyl AlcoholGlyceryl Stearate SEGlycerinPEG-20 StearatePhenoxyethanolTheobroma Cacao (Cacao) SeedButterParfum(Fragrance)MethylparabenPropylparabenButylparabenEthylparabenIsobutylparabenBenzyl SalicylateButylphenyl MethylpropionalLinalool, Hydroxyisohexyl 3-cyclohexene CarboxaldehydeLimoneneGeraniol, Alpha-Isomethyl Ionone, Cinnamyl Alcohol


Mi-am păstrat febleţea pentru final. Setul Boheme conţine gel de duş, săpun, cremă de corp şi cremă de mâini, toate amabalate în cea mai drăguţă şi mai girly cutie. Parfumul este unul delicat, feminin, un amestec de mosc și ambră cu accente florale, iar ambalajele rozalii => !


Cu excepția săpunului, toate produsele din set au un gramaj de 75 ml. Cantitatea mi se pare OK pentru crema de mâini, dar gelul de duș și crema de corp vor dispărea rapid. Totuși setul a fost gândit as a gift și, din punctul ăsta de vedere, e perfect: arată senzațional, are tot ce-ți trebuie pentru partea de bath&shower/pampering, gramajul este ideal pentru travelling, iar cutia e mega cute și poate fi refolosită (ca suport de pensule, de exemplu). All in one, iar prețul este de 69 lei. 


Boheme m-a cucerit în primul rând cu mirosul, apoi cu ambalajele și felul în care se comportă. Crema de corp are o consistenţă fină, foarte uşor de întins. Intră mai greu în piele, dar pentru că m-am răsfăţat zilele astea, nu m-a deranjat. În loc să te grăbeşti de colo-colo, mai bine iei o pauză, te aşezi pe marginea căzii şi te cremuieşti liniştită, while sniffing yourself.


Listă de ingrediente:

Aqua (Water)Paraffinum LiquidumCetearyl AlcoholGlyceryl Stearate SEGlycerinPEG-20 StearatePhenoxyethanolTheobroma Cacao (Cacao) Seed Butter, Parfum (Fragrance)MethylparabenPropylparabenButylparabenEthylparabenIsobutylparabenLinaloolLimoneneAlpha-Isomethyl IononeButylphenyl MethylpropionalGeraniolCitronellol


Crema de mâini mi-e pe plac, e suficient de emolientă pentru nevoile mele. O port în geantă și reaplic după fiecare spălare (mă spăl destul de des pe mâini). Nu am găsit până acum o cremă de mâini care să facă minuni, însă totul ține de preferințe, iar asta a urcat în top momentan. Mai mult, îmi place că se ocupă și de cuticule, lately am cam tras chiulul de la a aplica ulei.



Lista de ingrediente:

Aqua (Water)Paraffinum LiquidumCetearyl AlcoholGlyceryl Stearate SEGlycerinPEG-20 StearatePhenoxyethanolLanolinTheobroma Cacao (Cacao) Seed Butter
Parfum (Fragrance)Butyrospermum Parkii (Shea) Butter FruitMethylparabenPropylparabenButylparabenEthylparabenIsobutylparabenLinaloolLimonene
Alpha-Isomethyl Ionone,  Butylphenyl Methylpropional (Lilial)GeraniolCitronellol


Despre gelul de duș am de zis doar patru lucruri: miroase superb, are un ambalaj pe care-mi place să-l văd în baie, nu face multă spumă și nu mi-a uscat pielea. 


Lista de ingrediente:

Aqua (Water)Sodium Laureth SulfateSodium ChlorideCocamide DEAParfum (Fragrance)CocamidopropylBetaineGlycerinDisodiumEDTAPhenoxyethanolMethylparabenPropylparabenButylparabenEthylparabenIsobutylparabenCitric AcidLinaloolLimoneneAlpha-Isomethyl IononeButylphenyl Methylpropional

Iar săpunul mi se pare prea simpatic în ambalajul lui, nici măcar nu l-am desfăcut.


Pe final, ar fi de menționat faptul că toate gamele Scottish Fine Soaps vor suferi modificări la capitolul ingrediente: începând cu anul ăsta, producătorul vrea o listă paraben free, însă va mai dura ceva până vor dispărea stocurile actuale.

Also, plecarea gamelor Poetica și Arboria va face loc unei noi lansări, despre care abia aștept să aflu mai multe detalii. Ah, și să nu uit! Mi-a plăcut mult că produsele lor nu sunt testate pe animale.



Tu ai încercat ceva de la ei?

2 comments :

  1. Noroc ca sunt in Douglas ca altfel, nu stiu ce faceam si aici ma refer la partea de testat miros. Poetica am mirost-o si eu si mi de pare la fel, greoaie, potrivita mai degraba pentru toamna sau iarna, dar untul se absoarbe foarte repede si hidrateaza, cu micul minus ca apoi piele pare un pic lipicioasa, dar trece. Celelalte doua nu le-am mirosit, le-am vazut , dar in Douglas nu ma simt in largul meu si nu cred ca mai merg curand. Beauty advisor-ii nu sunt prietenosi si nici amabili, asa ca am de pierdut si eu si ei. Asta e.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bună Marie,

      Cele de la Poetica sunt foarte elegante - cu totul, ambalaje și mirosuri - e păcat de fanele gamei, pentru că nu se mai produce. Poate vei avea ocazia să le miroși cândva, să-mi spui dacă ți-au plăcut și dacă am reușit să le descriu bine :) Îmi pare rău, în multe magazine se întâmplă așa - te simți incomod, iar cei de acolo nu-și dau interesul deloc (nu știu în funcție de ce anume hotărăsc să fie amabili sau nu), dar am cunoscut și beauty adviseri care m-au făcut să mă simt ca acasă :) Te pup!

      Delete