March 14, 2014

NOTD - SPRING MINT

Am atât de multe motive pentru care să fac un NOTD: nu am mai făcut unul de foarte mult timp, o dată cu ieşirea soarelui simt nevoia de nuanţe fresh şi tocmai ce m-am îmbogăţit cu două oje L'Oreal din colecţia Color Riche Les Blancs.


După cum spuneam şi pe pagina de Facebook, de câteva zile sunt in the mood for mint, aşa că am ales Pistachio Drage - un alb verzuliu, care mă duce cu gândul la vară, îngheţată şi rochii înflorate.



Am luat-o din DM şi a costat aproximativ 17 lei. Cantitatea este destul de mică (5 ml), dar la cât e de frumoasă, parcă nu mai contează. Sticluţa mi se pare foarte elegantă, iar pensula este suficient de lată şi stufoasă cât să acopere mare parte din unghie la aplicare (exact cum îmi place mie).


Se aplică cu uşurinţă şi are acoperire foarte bună din două straturi, eu însă am aplicat trei - pentru că mi-am făcut manichiura seara şi mă temeam că poate mi-a scăpat vreo imperfecţiune la lumina relativ slabă a becului.


Oja s-a aplicat perfect, s-a uscat incredibil de repede şi de bine - chiar mă gândeam că dimineaţă mă voi trezi cu urme pe suprafaţa unghiei, însă nu a fost aşa - şi arată delicios. 


E deja a doua zi de când o port şi, chiar dacă nu e foarte mult, a trecut cu brio testul tastatului şi a multor mici accidente la care am fost predispusă în timpul ăsta. Nu s-a ciobit, nu a sărit, nu a dispărut de pe vârfuri. Oricum, voi reveni cu un update legat de rezistenţa ei.

Sunt absolut îndrăgostită de ea: de textură, acoperire, finish, rezistenţă şi mai ales de culoare. Din colecţia asta îmi mai doresc alte 2 nuanţe: Peach Neglige şi Lemon Meringue.

Tu ai încercat vreo ojă din noua colecţie L'Oreal? Dacă nu, pe ce nuanţe ai pune mâna?

6 comments :

  1. si eu am ochit colectia asta, sunt foarte frumoase ojele! abia astept sa le vad live, dar mi-e si frica sa intru intr-un dm, ca sigur mi se vor lipi cateva de cosul de cumparaturi :))
    saptamana trecuta am prins o reducere in sephora, 50% la ojele opi si nu am rezistat, mi-am luat 4 oje, ok, 2 am facut cadou de 8 martie, deci am o scuza :))
    foarte frumoasa manichiura, sunt curioasa daca rezista la fel de bine ca si celelalte oje l`oreal :)
    un weekend placut!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Dacă ţi se întâmplă să ţi se lipească de coş, să ştii că nu vei regreta! Culorile sunt delicate, deci perfecte pentru tine :) Şi da, rezistă foarte bine! Am retuşat o singură unghie după 5 zile şi asta pentru că am avut un mic accident (care implica un cuţit de bucătărie şi o ceapă alunecoasă) :)) Te pup!

      Delete
  2. Nu stiu de ce, dar sunt atrasa de toate produsele ce au in componenta numelui Pistachio. :)
    Trebuie sa incerc si eu macar o nuanta. Am auzit numai pareri de bine despre ojele astea.

    ReplyDelete
    Replies
    1. :)) Pistachio rullz! Plusez şi eu cu o părere bună, sunt foarte încântată. Şi m-am hotărât că vreau toate nuanţele, nu doar cele menţionate în postarea asta :))

      Delete
  3. Ce frumoasa e!! Am si eu doua din noua colectie (nu-mi amintesc acum numele) dar cred ca le voi cumpara pe toate:)).

    ReplyDelete
    Replies
    1. Și eu la fel :) Prea arată bine! Dacă o mai abuzez mult, în 2 luni s-ar putea să fiu prima femeie care a terminat o ojă :))

      Delete