Weekend-ul ăsta am fost singură. Iniţial mă gândeam la o ieşire cu fetele, însă pe parcurs am hotărât să petrec 8 Martie împreună cu mine. Am ieşit doar pentru a-mi cumpăra lalele, am făcut o vază pentru mama, am gătit/mâncat/băut vin, mi-am făcut exerciţiile, am ascultat muzică şi apoi am dormit în neştire - aşa cum nu am mai făcut de prea mult timp (şi a fost incredibil de bine!).
Şi am mai lecturat blogurile de beauty: am văzut acest tag la Jully şi m-am gândit să-l preiau. Let's begin!
1. Care este crema de faţă preferată? De ce?
Dacă mă citeşti, deja ştii cât de încântată sunt de Clear Skin Hydrator de la Paula's Choice. Sunt deja la al doilea tub şi vor mai urma multe altele. După o pauză, am revenit la ea şi observ aceleaşi efecte care m-au făcut să o iubesc: ten mai curat, hidratat, care se vindecă mai repede.
2. Care este rujul/luciul de buze preferat?
Nu sunt fană a luciurilor de buze, mostly pentru că niciodată nu am reuşit să port unul ca o lady. Mai mereu mi se lipesc fire de păr de buze şi o dată cu îndepărtarea lor, întind luciul şi pe faţă (o bucurie, da). Rujuri nu am prea purtat până anul trecut, iar preferatul meu a ajuns Oxford Wine de la Avon - culoare superbă, foarte pigmentat şi rezistent.
3. Buzele au nevoie de îngrijire, de hidratare - care este balsamul de buze care face minuni?
Mi-a plăcut foarte mult Rosal Pink, în special pentru că rezista mult pe buze şi nu simţeam nevoia să reaplic din 5 în 5 minute. Pe locul 2 ar fi Sierra Bees Pomegranate Lip Balm, cel pe care îl folosesc acum şi căruia i-aş da 4 din 5 puncte.
4. O linie perfectă trasată cu un tuş negru este reuşită dacă avem unealta potrivită - care este tuşul preferat?
Uh, nu prea folosesc tuş negru - mi se pare prea puternic, însă prefer oricând un maro închis. Momentan folosesc Elf Cream Eyeliner în nuanţa Coffee - l-am redescoperit şi mă împac mult mai bine cu el (îl folosesc şi pentru conturarea sprâncenelor, împreună cu pensulele din trusa Eyes/Enhanced).
5. Care este rimelul care te-a impresionat şi pe care l-ai recumpăra mereu?
Mereu, mereu, mereu - L'Oreal Volumissime Carbon Black x5! Niciun alt rimel nu are consistenţa lui - care e perfectă pentru genele mele. Mi le curbează, alungeşte, separă şi oferă volum - m-aş simţi cheală fără el.
6. Care este produsul de păr care face minuni?
Ar fi balsamul de păr Balea Oil Repair, iar pe locul 2 uleiul de păr din aceeaşi gamă - însă nu mă mai dă pe spate ca la început şi îmi doresc tot mai mult să încerc Moroccanoil.
7. Care este parfumul tău preferat?
În ciuda faptului că am foarte multe parfumuri (şi foarte diferite), iar zilele astea am tot folosit Tesori d'Oriente Aegyptus, preferatul meu rămâne Lolita Lempicka Le Premier Parfum.
8. Ai o ojă preferată în momentul de faţă?
Evident! Maybelline Colorama No 145 - un vişiniu cu irizaţii aurii.
9. Care este produsul preferat pentru hidratarea corpului?
Am foarte multe creme și body butter-uri, însă în momentul de față îmi vin în minte doar Sugar Crush de la Soap&Glory și Boheme de la Scottish Fine Soaps.
10. Ai vreun gel de duş preferat?
Nu cred că m-aș putea hotărî la unul singur. Mi-au plăcut mult cele de la Bubchen Baby - pentru că nu usucă pielea, mi-a plăcut Foam Call de la Soap&Glory pentru că este cremos, iar acum sunt înnebunită după mirosul fresh al lui Mojito de la Manufaktura.
11. Care este primer-ul/baza de pleoape care te-a impresionat?
Baza de la Radiant - o folosesc cu mare spor, îmi ţine machiajul exact cum trebuie mai bine de 10 ore. Am scris mai multe despre ea aici.
12. Care sunt fardurile tale preferate?
Nu am foarte multe farduri, în general merg pe eyeliner și mult rimel, dar din ce am încercat, mi-au plăcut mult cele de la Farmasi - mari, pigmentate, miros frumos, mă pot juca cu ele fără probleme.
13. Care este fondul de ten preferat?
Nu am avut un fond de ten preferat - unul care să mă fi impresioneze atât de mult încât să-l cumpăr din nou şi din nou. Însă acum am descoperit două - Rimmel Stay Matte, pentru că e singurul fond de ten care se potriveşte perfect nuanţei mele şi Revlon Colorstay, pentru textura fină, oarecum pudrată şi acoperirea măricică - exact ce-mi trebuie.
14. Acum că am discutat despre produsele de machiaj, e timpul să trece la partea de demachiere. Care este demachiantul tău preferat?
Folosesc multe produse pentru demachiere, dar cleanser-ul preferat rămâne Boots Simply Sensitive, căruia i-am făcut review aici. În ceea ce priveşte loţiunile micelare - Bioderma H2O rămâne pe primul loc - deocamdată, pentru că vreau să testez micelara de la Nivea.
15. Care sunt site-urile de unde îţi cumperi produse cosmetice cu încredere?
Singurul site de care fac abuz este iHerb - de aici îmi iau cam tot ce-mi trebuie: de la pensule la produse de îngrijire şi suplimente. În rest, nu prea am site-uri de pe care să comand regulat, în general îmi iau ce-mi trebuie din magazinele fizice.
Cred (sper) că am acoperit toate preferatele din momentul de față, însă mai multe favorite poți găsi aici. Evident, te invit să preiei tag-ul și să-mi povestești care sunt produsele care și-au câștigat un loc în inima ta.
Imi place tag-ul, e bine sa strangem la un loc toate "preferatele"
ReplyDeleteMi-am luat si eu acum cateva zile acea baza de machiaj..este..wow! Aseara, dupa work, am mers la sala si nu m-am demachiat, tocmai pentru a-i vedea rezistenta..Fardul nu s-a clintit deloc, deloc.
Nici eu n-am un fond de ten preferat, poate doar BB Creamul de la Garnier..dar inca nu sunt sigura..
As vrea sa incerc si eu un produs Paula's Choice, vad ca sunt tare laudate...dar, nu stiu ce :( Trebuie sa ma documentez mai bine, nu vreau nici sa dau banii aiurea..
Bună Ira,
DeleteChiar e simpatic tag-ul, poate îl faci şi tu - dacă ai timp. Mă bucur că îţi place baza şi că mai e încă o persoană care-i recunoaşte meritele :) Dacă te pot ajuta cu ceva în legătură cu produsele PC, scrie-mi pe mail. Singura recomandare este să nu faci ca mine, adică să-ţi iei produse full-size :)) Cel mai bine e să încerci cu mostre.
Te pup!
Foarte dragut tag-ul, am tot zis sa il fac si eu dar am uitat. :)
ReplyDeleteAm in minte baza de la Radiant inca de cand ai scris despre ea, dar nu am dat de nici un stand de-al lor in ultimul timp.
M-ai facut curioasa de gelul de dus Mo. Pupici.
Păi timp mai este :) Eu am luat-o de la Lujerului, din SIR. Am înţeles că ar mai avea standuri şi în Bucur Obor. Gelul de duş miroase foarte fresh, a lime! Îmi dă energie şi îmi place să-l folosesc după exerciţii, când simt că dacă mă aşez undeva, acolo rămân :)) Pup!
DeleteA scos si Nivea micelara? E clar, lista mea de shopping e infinita :))) Iar micelarele sunt noile BB cream-uri, in sensul ca toate brandurile trebuie sa scoata propria versiune :) Eu acum am intrat in randul lunii cu cea de la Garnier si da, pot sa spun ca nu ma vad revenind la lapte demachiant prea curand.
ReplyDeleteDa, am aflat de curând şi având în vedere că e şi mult mai ieftină, îţi dai seama că TREBUIE să-i dau o şansă :)) Ai dreptate cu micelarele, nici cea de la Garnier nu e de lăsat deoparte.. So many choices ;D
Delete