Mi-am reobișnuit părul cu spălări prea dese (o zi da, una nu) și vreau să trec la un program cu pauze mai largi între spălări. Așa că șamponul ăsta e perfect pentru a-mi atinge țelul.
Se pulverizează ușor, rapid, îl las să acționeze puțin, apoi frec cu un prosop sau cu mâinile și pieptăn. Îmi lasă părul moale, pudra aia care se așază absoarbe excesul de sebum și părul arată mult mai bine. Și miroase fain.
Mai mult, conferă volum şi asta contribuie la calitatea de păr "proaspăt spălat". Preţul nu mi-l amintesc, însă nu cred că a depăşit 10 lei - oricum e unul foarte prietenos. Are 200 ml, iar acum aştept să văd şi cât mă va ţine, în condiţiile în care estimez că-l voi folosi de două ori pe săptămână. Efectele "purificatoare" te salvează cam de la o zi de spălare.
Din experienţa altora am cules ca minusuri pudra albă sesizabilă (mai ales pe un păr închis la culoare), senzaţie de iritare a scalpului şi lipsa luciului. Eu nu am avut probleme cu el, m-a mâncat pe alocuri scalpul, însă am pus asta pe seama faptului că nu m-am spălat pe cap de 4 zile, nicidecum pe seama şamponului. Cât despre pudra albă - am aplicat puţin produs, doar pe suprafaţă, de la o distanţă mare, aşa că nu am avut de dus lupte de îndepărtare a ei.
Lucios nu prea are cum să fie, având în vedere că rolul pudrei este acela de a absorbi excesul de sebum, aşa că nu pot trece aspectul ăsta ca fiind un dezavantaj. Şi cu toate că împrospătează părul, let's get real: tot nespălată eşti :)
Pentru evidenţierea clară a efectelor, m-am pozat înainte și după:
Lista de ingrediente este următoarea: Butane, Propane, Aluminum Starch Octenylsuccinate, Alcohol Denat., Aqua, Isopropyl Alcohol, Disteryldimonium Chloride, Parfum.
P.S. O altă metodă asemănătoare (şi probabil mai puţin dăunătoare) este aplicarea pudrei de talc în situaţiile de criză. Însă ăsta mi se pare mai uşor de transportat şi mult mai uşor de aplicat.
Mie mi se pare suficient de lucios după, cu puțin mai mult volum
Lista de ingrediente este următoarea: Butane, Propane, Aluminum Starch Octenylsuccinate, Alcohol Denat., Aqua, Isopropyl Alcohol, Disteryldimonium Chloride, Parfum.
P.S. O altă metodă asemănătoare (şi probabil mai puţin dăunătoare) este aplicarea pudrei de talc în situaţiile de criză. Însă ăsta mi se pare mai uşor de transportat şi mult mai uşor de aplicat.
Intri în rândul celor care n-au încercat șamponul uscat până acum? Sau sunt singură?
Preferatul meu! Imi place mult, numai ca trebuie sa imi comand altele acum :D
ReplyDeleteTe pup, draga mea.
http://miu-miu.ro/
Andreea, mă bucur că îmi împărtășești părerea! Spor la shopping online :) Te pup și eu :*
Deletesunt sigura ca e foarte folositor atunci cand nu te poi spala pe cap, etc... dar daca vrei sa te speli mai rar, presupun e ca pt ca vrei sa ti se ingrase parul mai greu, nu? cu cat il speli mai des, cu atat mai repede se ingrasa. ei bine, chestiuta asta nu o sa te ajute in sensul asta. pt ca face exact ceea ce face un sampon, iti inlatura uleuiurile naturale de pe scalp, iar scalpul va produce din nou uleiuri, exact ca atunci cand il speli. intr-adevar e mai putin daunator pentru restul parului pe care sa zicem ca nu-l mai agresezi asa des cu foehnul dar el la fel de rapid se va ingrasa.. eu pana nu demult, am doar vreo 3 luni, ma spalam zilnic pe cap. am facut asta timp de 2 ani. inainte ma spalam o singura data pe saptamana si am un par foarte des si foarte lung, si n-aveam nicio problema, nu se ingrasa mai deloc, il spalam doar ca sa fie curat pe lungime. m-am apucat sa il spal zilnic dupa ce m-am tuns destul de scurt si nu se mai aseza in niciun fel, si doar asa obtineam volum (eu care inainte aveam volum cat sa dau si altora ;)) ). bineinteles ca dupa ce a crescut la loc se ingrasa a doua zi groaznic de mult si trebuia sa-l spal zilnic in continuare. pana am zis ca asa nu se mai poate si am inceput sa il spal de 2 ori pe saptamana (am facut asta intr-o vacanta ca nu ma duc cu par slinos la facultate:)) ) si deja il pot spala o singura data pe saptamana din nou :D parul, la fel ca tenul, nu este gras sau uscat ca asa vrea el.. noi il facem asa cum e. si tot noi il putem redresa :D scuze de mesajul interminabil :)) poate nici nu e asta telul tau, dar m-am gandit sa impartasesc experienta mea cu tine :D
ReplyDeleteam uitat sa mentionez ca mi-a luat aprox 2 saptamani sa-l acomodez din nou la spalari mai rare (de 2 ori pe saptamana). nu e greu deloc
DeleteDea,
DeleteȘtiu despre ce povestești acolo, mulțumesc de "împărtășeală" :) Din partea mea poți să scrii și romane dacă trebuie :)) Am trecut și eu prin perioada asta la un moment dat și e adevărat că funcționează. Ajunsesem să îmi spăl părul mult mai rar, însă din nu-știu-ce-motiv am revenit la spălările zilnice. Probabil în vreo vară, de la prea mult stat în mare (și dușurile de după). Cu riscul ca acest produs să aibă efecte dubi, am să-l folosesc o perioadă. Imaginează-ți că zilnic merg la job și nu-mi permit să arăt de parcă n-aș avea bani de șampon :) Așa că atunci când începe să o ia razna (și o face repejor), îi dau cu fâs-fâs, ca să mai potolesc din luciul ăla. Cu prima ocazie (aka concediu), trec la experimente :) Te pup!
Preferatul meu este cel de Lush, sub forma de pudra. Desi nu e usor de folosit, face multa mizerie, imporspateaza parul si e un ajutor de nadejde la nevoie. Nu l-am incercat pe acesta, dar pare bun:).
ReplyDeleteEu n-am încercat nimic de la Lush. Ba mint, am avut un săpun de la ei, ceva cu miros divin și care s-a topit ca prin minune după câteva dușuri. Îmi imaginez că dacă e sub formă de pudră e mult mai greu de aplicat, mai ales dacă te chinui să nu faci mizerie. În momente din astea, cel mai bine e să fuck it și să te bucuri de experiență, că mizeria se curăță :)) La ăsta îmi place că sub formă de spray, e mult mai ușor de folosit. Sunt foarte mulțumită de el, dar să nu uităm că e primul meu produs de genul, n-am cu face comparație. Te pup!
DeleteBuna,
ReplyDeleteSi eu de abia am descoperit samponul uscat. Mi-am comandat de curand unul Batiste de pe Asos, l-am primit saptamana trecuta prin curier si l-am testat sambata. La fel, imi place foarte mult si mi se pare geniala gaselnita.
Vreau să le încerc și pe cele de la Batiste, prea am citit review-uri de ridicare în slăvi :) Daaa, chiar e super-invenție :D Te pup!
Deletesi mie imi place samponul uscat de la Balea. de la Batiste nu am incercat inca, dar nu ma tenteaza atat de tare. mi se pare foarte bun cel de la Balea, il am mereu in casa si ma salveaza la nevoie. pupici
ReplyDeleteNici pe mine nu mă tentează cele de la Batiste, deși am citit multe review-uri de la pozitive în sus. Cel de la Balea e la îndemână, e foarte accesibil ca preț și își face treaba. Te pup, Milena!
Deletesi eu tot imi propun deja de cateva luni (da) sa imi iau un sampon uscat, dar inca nu m-am hotarat. ideea e ca am tot cautat pe net, dar nu prea am gasit ceva concret despre samponul uscat versus parul cret... de asta sunt mai reticenta... mi-as lua balea dar deocamdata nu m-am inteles cu niciun produs balea exceptie facand gelul de dus, ca atare ... hmmm... decizia se lasa asteptata. tu ce zici, oare imi va incalci parul si mai tare, decat se incalceste el in mod obsnuit, cu tot cu produsele profesionale care i le bag pe...cuticula? :D
ReplyDeleteBună Diana,
DeleteAș vrea să îți pot vorbi din experiență, însă părul meu și-a pierdut de mult timp buclele :)) Nu îmi pare genul de produs care să facă aranjarea părului mai dificilă, ba chiar mi s-a părut că l-a lăsat destul de moale după aplicare. Eu îl aplic pe calotă, pentru că doar partea aia mă interesează, dar ai putea să secționezi părul în șuvițe groase și late și să-l aplici (tot de la o distanță safe, de vreo 20 cm) pe partea inferioară a șuviței. După ce acționează puțin, lași capul în jos și-ți treci degetele prin el, până dispare pudra aia. În felul ăsta îmi imaginez că eviți cât de cât o eventuală răzvrătire a părului. Însă cea mai bună recomandare rămâne cea de a-l testa, mai ales că nu e deloc scump.. Să-mi spui ce-ai hotărât :) Te pup!
Mă tenta și pe mine acest șampon uscat de la Balea și mă tot gândeam să-l iau să nu-l iau, dar în momentul când m-am hotărât să-l iau nu l-am mai găsit în Dm :)) am să trec săptămâna viitoare pe acolo să văd dacă am noroc sau nu :)
ReplyDeleteRuxandra,
DeleteFix așa am pățit și eu prima oară când mi-a venit ideea. Negăsindu-l, am zis că e un semn și nu-i de mine :)) Dar gândul de a-l încerca nu mi-a dat pace, până la urmă l-am cumpărat și mă bucur că am făcut-o. Spor la căutat/găsit! Să-mi spui cum ți s-a părut după ce îl încerci :)
Ciao, Ioana! Eu sunt fan samponuri uscate, am testat cateva deja, insa nu pe acesta :) Cel de la Batiste e foarte bun, dar mi se pare cam agresiv si prea parfumat; cel de la Klorane este preferatul meu si ti-l recomand!
ReplyDeleteGeorgia, bună!
DeleteCel de la Balea mi-era foarte la îndemână și e destul de budget-friendly, mai ales pentru început (când nu știi la ce să te aștepți). Momentan mă înțeleg foarte bine cu ăsta, dar nu zic că nu voi fi tentată peste câteva luni să încerc și altceva. Și atunci voi ține cont de recomandarea ta :) :*