A trecut ceva timp de când nu am mai făcut o postare cu noile achiziții. Mi-am propus să recuperez, mai ales că am strâns câte ceva în ultima perioadă.
În primul rând, m-am bucurat foarte mult să accept propunerea celor de la EpilatPro.ro de a testa kit-ul de epilare acasă, o dată pentru că sunt fană epilat cu ceară și, în al doilea rând, mi-am dorit de multe ori să achiziționez unul, dar au primat alte și alte produse/cosmetice pe listă. Kit-ul conține un încălzitor, un set de 100 de benzi și 4 cartușe diferite de ceară. Imediat ce "îmbobocesc", mă apuc de testat. Și-ți povestesc și dacă a fost simplu sau mi-am prins urechile.
O mare bucurie a fost să primesc ultimele două comenzi iHerb, plasate în data de 12 aprilie, plecate din State în data de 17 și ajunse la moi luni, 5 mai. Am inclus și CC Cream-ul din comanda anterioară, iar pe lângă el am refăcut stocul la SPF, mi-am luat și clorofilă lichidă, burețelul care apărea și-n wishlist, masca Aztec Secret și un balsam de buze Crazy Rumors, care miroase divin a...BUBBLE GUM! ♥
Într-o seară fără activitate palpitantă m-am hotărât să comand ceva online. Zis și făcut, mai aveam 7 lei pe card. Ce mi-am luat de ei? Sărăcia asta de carcasă pentru telefon (care arăta mult mai frumos în poza lor) și bețișoare de lemn pentru o manichiură ca la carte. De pe bornprettystore.com.
Diverse plimbări prin oraș după de-ale gurii se soldează și cu diverse achiziții cosmetice, ca să fie bine. De paleta de la Inglot probabil știi deja de pe Facebook/Instagram, dar e prea frumoasă ca să n-o includ în postarea asta. În ea am un blush portocaliu care-mi place muuult de tot și un fard de ochi burgundy-roșiatic, care nu arată bine singur și nu poate fi purtat ziua. Cel puțin nu așa cum mi-am imaginat eu :)
Mai am 2 tratamente pentru unghii de la Kallos, unul pentru creștere și unul pentru cuticule, o ojă Melkior în nuanța #Purple Rain, un balsam de buze Nivea, care miroase foarte frumos și un blush-cremă, găsit printr-un magazin din Botoșani și luat, pentru că e frumos. Și-mi place denumirea nuanței. Și arată natural.
La concursul aniversar BeautyBarometer am câștigat premiul pentru bloggeri. Cu ocazia asta am cunoscut-o și pe Ana-Maria, care vorbește mult, dar și bine și de la care ai ce învăța :) Dintre cele primite, mi-au atras atenția CC Cream-ul de la Elmiplant (care miroase a pudră ♥), Softcup-ul și gel shadow-ul de la Max Factor. M-am bucurat să regăsesc și unul din produsele mele preferate: pudra matifiantă de la Essence, despre care am scris aici.
Deocamdată mă opresc. Dacă îți atrage ceva atenția și vrei să fac un review, nu te sfii să-mi spui asta în căsuța de comentarii. Ai încercat vreun produs de pe-aici?
Cucu! Eu as vrea sa stiu mai multe despre masca Aztec Secret si despre tratamentele pentru unghii :)!
ReplyDeleteCât de repede fac review-uri la toate 3! :D
DeleteReview la Inglot şi la Kiss My Face, pretty please with cherries on top? :)
ReplyDeletePăi dacă e și cu cherries on top, pot să refuz? Despre SPF poți citi părerea mea aici: http://www.thebeautytag.com/2013/08/review-kmf-face-factor-spf-30-for-face.html, cu mențiunea că nu mi-am schimbat-o deloc :) I love it! Cât despre fardurile de la Inglot, poate fac un makeup of the day, ca să fie și cu selfie-uri. E bine? :) :*
DeleteAs vrea sa vorbesti putin despre tratamentele de unghii
ReplyDeleteMădălina, cât de repede voi reveni cu review-uri despre ambele :)
Delete