July 18, 2014

Wishlist iHerb ♥#3

A trecut ceva timp de când nu am mai făcut un wishlist scurt cu produse culese de pe iHerb, aşa-i? M-am gândit să recuperez pentru că:

1. M-a mâncat în palmă să-mi decolorez iar părul şi l-am..aproape distrus. A trebuit s-o fac şi pe asta, se pare :) Chiar mă gândesc să dedic o postare specială cu acest episod minunat din viaţa mea. Fiind aproape sigură că din lână de oaie nu-l mai fac păr cu ce am prin baie, am început să caut produse (alte produse, multe produse) mai hrănitoare, mai promiţătoare, mai extraordinare. Ceea ce mă duce la punctul următor.

2. Am văzut pe youtube ceva şampon şi balsam de la Mane 'n Tail (gamă concepută în primă fază pentru cai, însă îngrijitorii au descoperit că e foarte bună şi pentru părul lor), foarte lăudate că ar avea mare grijă de păr şi i-ar spori creşterea (se pupă cu faza în care sunt acum - aka aia în care vreau păr mai lung în timp record, chiar dacă am fost nevoită să-l tund recent). Şi începusem să mi le doresc mult de tot, chiar în timp ce mă uitam la review-uri. Cred că rezonezi cu mine atunci când spun că am sărit în sus de bucurie să văd produsele lor pe iHerb şi m-am închinat de mai multe ori în faţa monitorului.


Aşadar, quest-ul meu pentru păr sănătos şi lung în timp record depinde (printre altele) de produsele din imaginea de mai sus:

1. Mane 'n Tail Deep Moisturizing Conditioner - are 946 ml şi costă 8.21$. Cantitatea e enormă, are un preţ rezonabil şi mă va ţine o grămadă, mai ales că nu am plete kilometrice de hidratat. Promite să îmbunătăţească elasticitatea părului şi să-l facă mai moale şi uşor de manevrat.

2. Mane 'n Tail Maximum Herbal-Gro - 156 gr pentru 4.08 $ (mi se pare superb de ieftină!) - de la masca asta aştept un păr foarte moale, cu vârfuri hidratate, care să nu se mai rupă. Are puţine review-uri şi toate sunt mediocre - lumea se plânge de un păr foarte uleios după folosire şi se pare că produsul este şi greu de îndepărtat, însă eu intenționez să-l folosesc doar pe vârfuri, care sunt foarte uscate și ar avea nevoie de ceva care să le protejeze constant.

3. Mane 'n Tail Deep Moisturizing Shampoo - are 946 ml, pentru acelaşi preţ ca balsamul. Promite să fie foarte hidratant şi îmi surâde ideea, mai ales că am renunţat la şamponul meu în favoarea balsamurilor (şamponul curăţă prea bine şi nu are ce, pentru că am scalpul uscat). 

4. Now Foods 100% Coconut Oil - are 207 ml și costă 5.72$. Îl vreau special pentru păr - pentru măști săptămânale simple sau combinate cu ulei de măsline şi gălbenuş, pentru hidratarea vârfurilor și a scalpului, pentru puțin luciu atunci când e aplicat pe lungime (părul decolorat nu are luciu și mi-e tare dor de el).

5. 21 st Century Health Care Biotin 5090 mcg - 110 capsule pentru aproape 5$. Cutia asta mă va ține peste 3 luni, în condițiile în care intenționez să iau o capsulă/zi.

6. Rexall Sundown Naturals Double Strength Cod Liver Oil -100 capsule la prețul de 4.74 $ - sursă de Omega 3, voi lua o capsulă/zi și îmi va ajunge tot 3 luni.

Pe lângă metoda inversiei (am povestit mai multe aici și aici), pe care o voi încerca din nou în curând, vreau să fac cura cu biotină și Omega 3 și să monitorizez progresele, după care să revin cu un update și review-uri. Sunt convinsă că biotina îmi va face bine și mă aștept să văd îmbunătățiri și în cazul unghiilor - care, din nou, se rup cu prea multă ușurință.

Te tentează ceva din lista mea? Ai auzit de/ ai încercat produsele Mane 'n Tail?

9 comments :

  1. Am trecut şi eu printr-o fază în care mi se părea că am cel mai degradat păr şi în care voiam să crească cât mai repede, cam acum 2 ani. În afară de punctul 6, aveam exact acelaşi wishlist ca tine, dar între timp m-am calmat şi n-am mai ajuns să le cumpăr :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. :)) Da, e un wishlist destul de comun. E foarte posibil să îmi treacă şi mie, asta pentru că răbdarea nu e punctul meu forte şi probabil o să mă plictisesc să număr milimetrii de păr nou :)) Pup!

      Delete
  2. Samponul ala si biotina ma tentau si pe mine, dar inca nu sunt convinsa. Astept cu nerabdare parerile tale :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Şi eu le aştept :)) Cu biotina trebuie să fiu atentă să beau apă multă, sper să reuşesc să mă ţin de asta - am zile în care efectiv uit să beau sau nu am timp. Dar voi face cu siguranţă o postare dedicată imediat ce-mi fac o părere clară :D Te pup!

      Delete
  3. Mane n' tail shampoo/conditioner is not PH balanced for human hair or scalp, over time it begins to dry out your hair and make it brittle (scientifically, and speaking from personal experience with this one.)
    The reason people claim Mane n' tail makes your hair grow is because of the heavy amount of wax in it. The wax present in Mane N' tail simply weighs down your hair and this wax can actually cause flakes. The wax in Mane n' tail is the reason for dullness, and dryness that it can cause. The wax builds up on your hair and overtime causes that side effect. In other words, Mane n Tail is as effective as lard.

    Do NOT Take Biotin WITHOUT CONSULTING A DOCTOR!!!! I CANNOT STRESS THIS ENOUGH!!
    Biotin is initially meant for those who have a biotin deficiency or a related illness. Taking biotin is not needed as you get enough from your own intake of food.
    Biotin can also yield nasty side effects. There are too many horror stories of those who failed to yield the warning. Some symptoms include high fever, vomiting throughout the day, mild to severe acne.. some as odd as getting acne on your legs.
    Biotin is also NOT approved by the FDA. There are foods that contain Biotin already (Peanut butter is a good example.) It is better to look up foods rich in Biotin. And believe it or not, you can make your own Biotin rich smoothie. (A yummy smoothie just for hair growth and no side effects vs a pill not approved by our own sketchy government is enough say for me at least.)

    ReplyDelete
  4. am gasit asta pe Beautylish, maybe you are interested

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am dat şi eu peste discuţia aia fix acum 3 zile, dar tot vreau să iau un supliment de biotină sau un complex de B-uri. Majoritatea suplimentelor menite să-ţi fortifice părul şi unghiile au biotină (e drept, nu de 5000 mcg), dar poate fi spartă în doze mai mici. Încep treptat şi monitorizez efectele :) Cât despre Main 'n Tail, n-am avut timp să analizez pe îndelete listele de ingrediente. Mie produsele nu mi se par pentru uz zilnic - nu le-aş folosi on a regular basis, dar vreau să le încerc. Either way, încercarea moarte n-are :) Dar săr'mâna pentru avertisment! Te pup :*

      Delete
  5. pentru nimic, nu voiam sa iti faci rau tie sau parului :)) toate stim cat de important este

    ReplyDelete
    Replies
    1. E foarte important, aproape că uitasem, până l-am distrus cu decolorant :)) Produsele au ajuns, miros minunat, șamponul nu face spumă și e ciudățel, balsamul e divin. Dar am scriu mai multe după vreo lună, ca să mă lămuresc pe deplin. Te pup!

      Delete