September 21, 2014

TAG // AROME DE TOAMNA


Am primit un tag de la Fulvia (mulțumeeeesc!) și am zis să mă apuc de el cât mai repede, să nu treacă toamna :) Recunosc că-mi place anotimpul ăsta, cel puțin partea aia de început, când nu e nici cald, nici frig, când lumina soarelui se schimbă, copacii sunt tot mai colorați și încep să scot la înaintare eșarfele, cardiganele călduroase, ojele și rujurile închise...


Accesoriile preferate în această toamnă

Cum spuneam și în Summer Lovin' Tag, nu prea port accesorii, însă aș avea câteva care merită purtate toamna. De exemplu, inelul ăsta cu chihlimbar (care de fapt e al mamei și e „împrumutat” pe o perioadă nedeterminată). E mare și-mi place să-l port pe arătător.


Lumânarea preferată pentru toamna aceasta

Nu am atât de multe pe cât mi-aș dori, însă voi ajunge la un număr considerabil de îndată ce mai amenajez bârlogul cât de cât. Ar fi una verde luată cu 5 lei din Jysk și vreo două tarte Yankee Candle pe care le maltratez din când în când (nu-mi încape o tartă întreagă, așa că le rup în bucățele).


Bine, „cea mai preferată” ar fi lumânarea kimmidoll, însă pe asta o țin de decor (nu mă îndur s-o ard, e prea frumoasă).


Băutura preferată în această toamnă

Hmm, rămân fan apă plată și probabil voi reveni la ceaiuri (aștept să răcesc din moment în moment și ceaiurile vor deveni o constantă). Prefer ceaiul negru/verde. Dacă-mi împărtășești pasiunea, găsești Tea Forte Noir (ceai negru cu cele mai aromate arome) aici.


Cartea preferată

Nu am una. Am terminat recent cartea Andreei Esca și m-am apucat de „Arta de a scăpăta cu stil”(da, nu e cea mai inspirată traducere) a lui Alexander Von Schonburg.


Melodia preferată

Dacă tot am reluat Supernatural, mi-am adus aminte și cât de mult (de absolut de mult) îmi place piesa asta, de m-am și enervat că uitasem de ea o vreme. Oricât de nasoală ar fi ziua mea, piesa asta mă face să mă simt impecabil.


Rujul/rujurile preferate

Mă bucur că pot reveni la nuanțele închise, cum ar fi Oxford Wine de la Avon, dar nu renunț nici la roșul clasic (Designer Red by Avon) sau la nudul din colecția Rimmel by Kate Moss.


Oja/ojele preferate

La fel, trec pe nuanțe închise și aleg albastru, verde, mov, vișiniu sau roșu. Aici am pus doar o parte din ojele pe care le am, dar cred că s-a înțeles :)



Ce îți place cel mai mult la toamnă

Am spus și în introducere ce și de ce îmi place toamna, plus că mă apucă nostalgia anilor de școală/ drumurilor făcute către casă, îmi place că pot începe să mă înfofolesc cu eșarfe și cardigane pufoase, îmi plac culorile toamnei, frunzele uscate măturate de vânt pe străzile încețoșate...

Mâncarea preferată în acest anotimp

Nu cred că am o mâncare preferată în funcție de sezon (poate doar fructe, dar astea nu intră la capitolul mâncare pentru mine). În rest, lintea rămâne în top, așa că am deschis dulapul ca să-i fac o poză :)


Ce aștepți cu nerăbdare sezonul acesta

Nimic deosebit. Dar aștept să mă bucur de cel mai nou parfum, unul pe care mi l-am dorit foarte mult, de foarte mult timp și pe care, în sfârșit, îl pot împrăștia prin București toamna asta.


Dau tag-ul mai departe către andreeamaria.com (pentru că ea IUBEȘTE toamna), Lorena și Cossa. Dacă îți place, nu ezita să-l preiei sau să-mi lași un comentariu în care să-mi povestești despre pasiunile tale tomnatice.

12 comments :

  1. Hey, hey! Merci pentru nominalizare! :*
    Iar ma tentezi cu parfumuri si bugetul mi-e limitat. :)):D

    ReplyDelete
    Replies
    1. My pleasure! Şi al meu e limtat, parfumul e cadou ♥ Pup!

      Delete
  2. Unul dintre parfumurile mele preferate este 'Coco Mademoiselle' :) ! Pup

    ReplyDelete
    Replies
    1. Al multora dintre noi. Eu l-am mirosit acum câţiva ani şi mi-a rămas gândul la el. Chiar azi râdeam că a venit un curier şi, după ce a intrat în birou, mă întreabă: "Coco Mademoiselle?" Îi zic că da şi zâmbeşte: "Nu-mi pot scoate parfumul ăsta din cap" Şi e bărbat. I-am spus că ştiu ce zice :)) Pup!

      Delete
  3. Multumesc frumos scumpaa! Am sa-l fac cat de curand! te puup! :*:*:*

    ReplyDelete
  4. Inelul ala e tare frumos si cred ca si foarte special fiind de la mama ta.

    Kisses

    http://miu-miu.ro/

    ReplyDelete
    Replies
    1. Să ştii că e, Andreea :) Îl am de câţiva ani şi îmi şi dă o stare aparte atunci când îl port :) Te pup!

      Delete
  5. Replies
    1. Cel mai mult îmi place cea vișinie, are irizații aurii și se vede bestial atât pe unghiile scurte, cât și pe cele lungi ♥ Pup!

      Delete
  6. Replies
    1. Adina, ce-ar fi să-l preiei? It's still autumn :D

      Delete