September 22, 2014

DE LA BLOND LA BRUNET



Săptămâna trecută am avut parte de o mini-vacanţă şi, evident, nu am avut altceva mai bun de făcut decât să mă joc cu părul şi să încerc să revin la o culoare apropiată de cea naturală (eventual una mai tomnatică). Aveam emoţii că nu-mi va prinde vopseaua decât pe alocuri, aşa că eram pregătită de ascuns în casă/ieşit cu glugă şi căutat un salon.

Din research-ul meu, vopsirea părului super-decolorat nu e chiar floare la ureche, pentru că părul lipsit de pigment şi degradat fie nu poate ţine vopseaua, fie o absoarbe prea repede, iar culorile nu ies aşa cum trebuie (mai ales dacă foloseşti vopsea la cutie), fie ai parte de reflexii ciudate. Şi ca lucrurile să fie făcute cât de cât ca la carte, am zis să pigmentez cu o nuanţă de auriu. M-am folosit de tabelul de mai jos şi am zis că dacă vreau să ajung la brunet, trebuie să am o bază fie de auriu, fie de roşu.

Foto via

Roşul nu era o opţiune, nu mai voiam tente roşcate în păr, însă nici nu-mi doream o culoare finală foarte închisă. Aşa că am ales să rămân undeva între nivelul 6 şi nivelul 4. Am pornit de aici:


Am folosit Garnier Color Naturals, nuanţele 6.34 Ciocolată şi 4 Şaten (care e foarte aproape de culoarea mea naturală). Planul a fost să vopsesc tot părul cu nuanţa mai deschisă şi să revin cu şatenul dacă rezultatele erau dezastruoase.




După prima vopsire (la care am aşteptat 30 de minute), părul a fost acoperit aproape în întregime (mi-au scăpat vreo două şuviţe la spate), vopseaua a prins şi eram foarte mulţumită de rezultat, cu o excepţie: rădăcinile erau mai închise şi se terminau brusc, în linie dreaptă, după care începea porţiunea de păr vopsit şi uscat.


Aşa că am decis să încerc un fel de ombre: am aplicat şatenul doar la rădăcini şi l-am tras pe lungime cu ajutorul unei perii de păr. L-am lăsat în jur de 25 de minute, căci nu voiam să fie foarte închis. Cu ocazia asta am scăpat de linia dură de delimitare şi am acoprit şi cele câteva şuviţe rămase în urmă. Nu am simţit părul mai degradat după vopsire, însă era foarte pufos.


Şi am decis să-l subţiez puţin şi să mai tai din vârfuri pe ici-pe colo. Am fost la un salon din Botoşani (Pretty Woman), cel de care am mai menţionat pe blog - am mare încredere în tipa de acolo, m-a tuns mereu exact cât şi cum am vrut. Iar rezultatul final, în lumina soarelui, e mai jos:





Lavandă ♥

Sunt conştientă că nu va dura foarte mult culoarea, că va ieşi la spălat mai repede decât în mod normal, dar sunt foarte încântată de rezultat (mă cam plictisisem de nuanţele de mov, verde şi albastru). Ce zici, arată bine?

15 comments :

  1. Ti-a iesit foarte dragut! Si eu mi-as inchide putin nuanta parului, dar as folosi sampoane nuantatoare in loc de vopsea. :)
    Imi place de tine si blonda si bruneta. :P :*

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulţumesc, Lorena! Mă bucur să văd păreri pozitive, sincer :D Eu nu am folosit şampoane nuanţatoare niciodată (doar spumă, un răşcat care de fapt era roz), dar cred că sunt o variantă mai sănătoasă, mai ales pentru noi, care încă nu avem fire albe :)) Pup!

      Delete
  2. Wow, cate schimbari! Recunosc, imi placea tare mult blond-ul. Dar pentru ca inca ai nevoie de..par, eu cred ca ai facut o miscare inteleapta, nu stiu cat de placut ar fi fost sa folosesti in continuare decolorant.
    E draguta culoarea, placuta privirii :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Aşa-i, Ira? :)) Şi mie, dar cel de la început. Ce a ieşit după nu era neapărat ce-mi doream (ce excepţia movului, care mi-a plăcut maxim). Şi eu am zis la fel, îmi era sincer frică să mai pun decolorant în păr, îmi era frică şi să nu iasă cum trebuie culoarea la rădăcină, aşa că de acum va creşte în ombre, până elimin tot părul degradat :) Mulţumesc, te pup! :*

      Delete
  3. Iti sta bine si asa, dar mie imi placea mult cum iti statea blonda. Te-ai cam chinuit un pic, ce-i drept. :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. M-am chinuit :)) Și mie îmi plăcea, dar e greu de întreținut și e și mai greu atunci când ți-ai făcut părul varză. Știu sigur că voi reveni la el într-o zi :) Pup!

      Delete
  4. Da, arata foarte bine! E mai potrivit pentru toamna :) Si eu cred ca esti printre putinele persoane carora le sta bine cu cu o plaja asa larga de culori. Poti reveni la blond la vara, acum ai deja experienta.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mihaela. mulțumesc mult! Sunt sigură că voi reveni la blond cândva :) Oricum, iese la suprafață repede, pentru că se duce vopseaua la fiecare spălare. Deja e mai deschis la culoare decât era când am făcut pozele :) Te pup!

      Delete
  5. Ai ceva talent, nu gluma :). Si curaj!
    Mie imi place cum a iesit si te prinde tare bine.
    Urmeaza sa folosesc si eu Color B4 maine si in functie de rezultat sa ma hotarasc cu ce uniformizez apoi. Ma bucur ca ai pus chartul acela, mi-e de folos :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. :)) Mulțumesc, Loredana! Mă bucur și eu că a ajutat informația, pun tot ce găsesc la rândul meu și mi se pare utile. Să-mi spui cum ți s-a părut Colour B4-ul :) Te pup!

      Delete
  6. Mie imi placeau nuantele alea crazy, mai ales ca mi-am tot dorit si eu dar nu prea am par de distrus. Acum insa iti arata mult mai sanatos parul colorat asa. Din pacate asa cum ai zis si tu nu o sa tina foarte mult culoarea, stiu ca am trecut si eu prin asta, Blondul e un blestem, nu mai scapi de el in veci!
    Vrei sa revii la culoarea ta naturala treptat sau care e planul?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Roșcatul e un blestem! Da, mi-e frică să mai pun decolorant în păr, de asta am închis rădăcinile și le-am fade-uit așa. Acum știu că o să arate bine oricât se duce din ciocolatiul ăla și mă mai gândeam că dacă mi se face dor de blond, pot să fac șuvițe multe pentru început. Dar asta poate la anul. Iar dacă nu, am să tot tund din părul ars pe măsură ce crește. Dar planul ăsta a fost, să acopăr the mess și să-l las să crească fără să-l mai agresez :) Pup!

      Delete
  7. Imi place mult transformarea si mi se pare ca te prinde mai bine decat blondul. Inteleg frica de rosu, si la mine e la fel. Greu am gasit o vopsea satena sa nu aiba un pigment rosu puternic.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulțumesc, Adina! Încă mă surprind suspinând după blond, dar cred și eu că varianta asta ombre wannabe e mult mai potrivită și mult mai sănătoasă pentru păr. Și dacă o să mai vreau să-l deschis vreodată, am să aleg șuvițele, ceva...păr sărutat de soare :)) Șatenul ăsta de la Garnier (no 4) e perfect, nici nu se cunoaște diferența între partea vopsită și rădăcina crescută ♥

      Delete
  8. Salut! Am dat azi de articolul tău și voiam să te întreb dacă cele doua culori de vopsea au fost aplicate succesiv si doar la sfârșit clătire? Și sunt curioasă și asupra timpului. Am recitit articolul, dar vreau să fiu sigură că am înțeles bine 😊

    ReplyDelete