September 10, 2014

ALESSANDRO> RASFAT PENTRU MAINI & PICIOARE


Azi povestesc despre două produse dragi mie, primele produse marca Alessandro pe care le-am testat: crema de mâini Be Happy și exfoliantul pentru picioare Pedix Feet. În primul rând, observă, te rog, ambalajele colorate :)





Crema de mâini Be happy mă binedispune prin eticheta strălucitoare, deci numele e unul bine ales. Are 50 ml, e mititică și încape în orice geantă sau gentuță. 


Are capac de protecție, însă trebuie să țin crema orientată în sus atunci când îl deschid, pentru că altfel curge. Textura e foarte light, mai mult lichidă și se întinde cu foarte mare ușurință. Intră repede în piele, fără să lase niciun fel de peliculă grasă, ci mai degrabă un finish mat. Miroase a gumă de mestecat pentru copii și ăsta e un plus pentru mine (sunt mare fană). 


Listă de ingrediente: Aqua, Cetearyl Alcohol (good), Caprylic/CapricTriglyceride (best), Glyceryl Stearate (good), Sodium Cetearyl Sulfate (good), Benzyl Alcohol (average), Macadamia Ternifolia Seed Oil (good), Parfum (poor), Butyrospermum Parkii (Shea) Butter (best), Dehydroacetic Acid (good), Tocopheryl Acetate (best), Aloe Barbadensis Leaf Extract (good), Sodium Hydroxide (average), Citronellol (poor), Geraniol (poor), Hexyl Cinnamal (poor), Butylphenyl Methylpropional (poor), Limonene (poor), Alpha-Isomethyl Ionone (poor). 


O recomand dacă preferi cremele de mâini ușoare, care miros a copilărie și care nu lasă pielea grasă. Produsele Alessandro se găsesc în magazinele Topline, dar am văzut-o și aici, la prețul de 35 lei. Parfumul și senzația de hidratare durează cam 2 ore, dar dacă te știi cu piele uscată și crăpată, mai bine alegi altceva (o recomandare aici).


Al doilea produs este un exfoliant pentru picioare, Pedix Feet, de care am făcut abuz, pentru simplul fapt că-mi place să mă răsfăț cu el la fiecare duș. Pedix Feet One Minute Pedicure se descrie ca fiind „un exfoliant cu parfum plăcut, bogat în uleiuri esențiale, precum uleiul de muguri de migdale, uleiul de sâmburi de caise și cristale naturale de sare marină”, care calmează picioarele agresate, elimină bătăturile, calusul și hrănește intensiv pielea.


Mod de folosire: se masează pe pielea umedă, se clătește, iar uleiurile care rămân în urmă pot fi masate pentru cât timp simți nevoia. Asta îmi place cel mai mult: faptul că după clătire, uleiurile rămân și hidratează călcâiele (care, în majoritatea cazurilor, sunt veșnic uscate). La partea de exfoliere...exfoliază, însă e OK pentru întreținerea unor picioare fine. Dacă te lupți cu multă piele moartă, nu te va ajuta (poate doar la partea de emoliere).


Listă de ingrediente: Maris Sal (Sea Salt), Helianthus Annuus (Sunflower) Seed Oil (best), Prunus Persica (Peach) Kernel Oil (good), Olea Europaea (Olive) Fruit Oil (best), Simmondsia Chinensis (Jojoba) Seed Oil (best), Cera Alba (Beeswax) (good), Prunus Amygdalus Dulcis (Sweet Almond) Oil (good), Butyrospermum Parkii (Shea) Butter (best), Tocopherol (best), Squalane (best), Glycine Soja (Soybean) Oil (best), Parfum (poor), Cinnamal (poor), Citral (poor), Limonene (poor), Eugenol (poor), Linalool (poor).

Nu e nevoie de foarte mult produs pentru a îngriji ambele picioare, ajută la relaxarea lor (după o zi grea, un masaj exfoliant e fix ce trebuie) și miroase frumos, a pin cu zahăr. Îl recomand: e un adevărat ajutor, dar și răsfăț. Poți găsi varianta de 50 ml aici sau cea de 100 ml aici

Tu ai încercat vreunul din cele două produse? Ce părere ai de Pedix Feet?

3 comments :

  1. Par a fi niste produse de calitate. Sa le folosesti cu placere! Ambalajul cel putin iti ia ochii :P Mie , din toate cremele de maini incercate, mi-a placut cel mai mult Neutrogena si e si 15 lei sau ceva asa...o alta crema trebuie sa "ma dea pe spate" cu parfumul si hidratarea ca sa vreau neaparat sa o incerc.

    http://mglossesover.blogspot.ro/

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulţumesc, Memeea! Cele de la Neutrogena îmi plac şi mie şi da, au preţuri foarte bune. Te pup!

      Delete
  2. E foarte fain, îmi place mult ♥ Te pup!

    ReplyDelete