October 22, 2014

MY BAD HAIR DAY SOLUTION


În urmă cu aproape o lună, am primit spre testare două produse Taft (courtesy of the team & BeautyBarometer): o spumă de păr și un fixativ, ambele cu grad de fixare 4 - Ultra Strong. În general îmi las părul să stea așa cum dorește și nu-i fac mai nimic (rareori îl pieptăn, de cele mai multe ori folosesc degetele - I'm sauvage like that). Însă există momente în care efectiv mă termină cu zile și, oricât l-aș descânta, nu stă deloc socially acceptable. Iar atunci trebuie să intervin cu placa și, eventual, un fixativ sau ceva.


În cazul meu, pentru zile din astea s-a inventat fixativul, căci în rest nu-mi place să-mi îmbâcsesc părul cu nimic. Mai ales că acum și-a recăpătat moliciunea și cum aș putea să nu mă bucur de asta cât mai des?

Spuma am folosit-o de două ori, însă nu e pentru mine. Fixarea e prea mare și am ajuns să fiu atacată și înțepată-n gât de șuvițe mult prea tari. În plus, părul meu s-ar putea să fie prea scurt pentru ce-mi imaginam eu a fi un beach waves look și a ajuns să stea doar super-umflat, dar fără nicio formă care să denote feminitate sau sex-appeal


În schimb, fixativul e fix ce trebuie pentru momentele de care aminteam mai devreme. Când părul se hotărăște că vrea să-mi facă zile fripte, îl iau „la placă”, îl aranjez și apoi pulverizez două-trei fâsuri, ca să mă asigur că rămâne AȘA CUM VREAU EU. Iar cel de la Taft și-a făcut treaba cu succes. Evident, nu-mi mai trec degetele prin el, căci firele se mai lipesc și risc să rup ceva - dar după ce e aranjat, de ce-aş mai vrea să-l gâdil? Cu toate astea, părul are un aspect destul de natural, mai ales dacă pulverizez de la o distanţă de vreo 20 cm (aşa nici nu-l îmbăcsesc).


Mai jos e freza pe care-o adopt - câteodată-mi iese, câteodată nu. Adică nu arată mereu la fel, dar important e să se vadă că a fost aranjat. Prind câteva şuviţe cu placa, trag în jos, după care întorc şi răsucesc placa înspre interior şi cumva în lateral. Apoi dau cu fixativ, parfum şi gata.



Partea frumoasă e că fixativul are mai multe întrebuinţări, în afară de cea pentru păr. De exemplu, poate fi folosit pentru a împiedica un dres agăţat să se deşire/rupă. Sau...

Tu pentru ce mai foloseşti fixativul? Ai încercat produsele Perfect Flex de la Taft? Ţi-au încântat părul sau ai de gând să stai departe de ele?


10 comments :

  1. Uuuu, sexy lady! Imi place coafura ta! :D:*
    Tre' sa le fac si eu review, am aceeasi parere despre spuma: nu e pentru mine, imi intareste prea tare parul si mult doritele bucle nu-si prea fac aparitia. :D Mai incercam, cine stie... ;))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulțumesc, Lorena! L-am citit deja, haha :* Weekend fain să ai!

      Delete
  2. Frumusico!
    Mie cel mai mult imi place Elnett de la L'Oreal.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulțumesc, Dara! N-am încercat Elnett-ul, dar îl trec pe listă. Pup!

      Delete
  3. Imi place mult articolul si mai ales tips-urile de la final. Mai stiu o smecherie, ca sa eviti sa ti se electrizeze o fusta atunci cand porti si dres, se aplica fixativ si pe dresuri pe zonele unde exista riscul de electrizare.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulțumesc, Ana-Maria! Ah, ce tare e și ăsta cu electrizarea, nu știam. Ar trebui să-l încerc, pentru că de cele mai multe ori mă trezesc cu fusta mai sus decât e lungimea ei :))

      Delete
  4. My bad hair day se rezuma la sampon uscat si fixativ Elnett :D
    Stii ce am realizat pe masura ce iti citeam postarea? Ca eu mi-am cumparat sampon uscat Batiste pentru par saten si m-am facut blonda :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ah, chiar! Și șamponul uscat e o idee bună, mai dă volum părului. :)))) Ce tare ești!

      Delete