WEDDING SERIES: #1 NAILS, HAIR & MAKEUP

În ultima postare întrebam ce subiecte să acopăr în continuare, iar majoritatea răspunsurilor au fost pro-wedding details. Și m-am tot gândit și răzgândit cum să împart aspectele unei nunți, fără să ajung să postez un cârnat interminabil și, după zile (da, zile) de dezbătut singură problema, am zis că cel mai înțelept e să încep cu începutul.

Ca orice viitoare mireasă, mi-am dorit să fiu boboc și să arăt cât mai bine în ziua nunții. De fapt, ne dorim asta zilnic, dar cu precădere la un așa eveniment, mai ales când știi că toți ochii vor fi ațintiți asupra ta. Așa că mi-am făcut, cu o lună în avans, diverse programări - la epilat, manichiură-pedichiură, coafat și machiaj. Inițial îmi propusesem să fac toate astea singură, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori. Însă m-am lăsat purtată de valul animat de femeile din jurul meu, valul „o dată în viață, Ioana, o dată în viață”.

Nunta a avut loc în Botoșani, pentru că amândoi suntem de acolo și ne-am fi trezit cu multe strâmbături din nas dacă ar fi fost să alegem alt loc pentru eveniment. Deci tot în Botoșani mi-am făcut și programările. Am mers pe recomandări, pentru că nu mai știu cine-ce-știe-să-facă-cel-mai-bine-din-oraș.

Am început cu manichiura, pedichiura și epilatul, cu o zi înainte de civilă (am spart evenimentul pe două zile, întâi civila, iar a doua zi - religioasa și sala). Foarte sensibilă nu sunt, așa că știam că nu mă voi irita după epilat (altfel, aș fi făcut programarea mai din timp). La ora 10 trebuia să fiu la salon. Pentru că - da, o să sune idiot - nu mai stau acolo de mai bine de 8 ani, nu am fost în stare să apreciez distanța de acasă cum trebuie și am întârziat 10 minute. După ce am ajuns, am mai stat încă 20 minute, pentru că tipa de acolo vorbea la telefon. Apoi ne-am apucat de treabă, dar „rapid, rapid, pentru că la 1 am altă programare”. Eu am stat liniștită, merg pe ideea că o cosmeticiană cu experiență știe să-și facă programările și să estimeze timpul unei ședințe.

Manichiura - cu ojă semipermanentă - a durat o oră jumătate. Asta cu tot cu ales culoarea, gândit un model frumos și simplu, pregătit masa. Filmul meu s-a rupt repede, în momentul în care tipa mi-a spus că ea taie cuticulele, deși știe că nu se face asta. Adică, cum? Știi că ceva nu e sănătos, dar totuși o faci, după care îmi și spui asta? Restul a decurs normal, stratul de semipermanentă era cam gros, dar fiind prima oară la mine, am zis că așa se face (nu cred, pentru că a ieșit cu pila, nu cu acetonă). La ora 12 ne-am apucat de pedichiură. Fiindcă m-am pregătit intens pentru acest moment - adică nu mi-am făcut pedichiura DELOC o lună de zile - i-am spus că cel mai mult mă interesează să-mi curețe tălpile/călcâiele. 

Atunci au început să curgă bombele: „nu putem să facem asta, pentru că la ojă semipermanentă nu poți înmuia picioarele/unghiile, căci altfel nu prinde”. Zic OK, atunci facem cu ojă simplă. Dar nu. Tipa mi-a spus că nu are aceeași culoare, că nu dă bine să faci cu altă culoare decât cea de la mâini, că nu se poate să-mi curețe călcâiele, ignorând total ce am cerut eu și refuzând să vină cu o soluție - de exemplu, să înmoi doar călcâiele și să le curețe, fără să ating unghiile. Apoi mi-a spus că pot să-mi fac tălpile acasă, că e foarte simplu. Say what? Păi și eu de ce mai vin la salon dacă pot să mi le fac acasă?

M-am abținut, deși aveam ochii cât cepele și-n mintea mea îmi spuneam că nu e adevărat. Așa sunt eu. Nu spun. Nu țip, nu mă cert, nu dau peste nas. Prefer să las de la mine și să trec mai departe. Am zis să le facem cum vrea ea, gândindu-mă că oricum picioarele vor arăta mai bine cu unghiile făcute. În jumătate de oră aveam semipermanentă pe unghii. La 12 jumătate. La 1 venea cealaltă programare. Iar noi mai aveam de făcut nimic altceva decât un epilat total. M-a rașchetat rapid, doar cu ceară de unică folosință, mi-a lăsat fâșii prin mai multe locuri - pe care le-am văzut abia acasă și le-am luat cu lama. Lucrurile au fost făcute pe grabă, unele incomplet. În fine, per total, experiența mi-a lăsat un gust foarte amar. Sunt eu exagerată? Dar unghiile măcar au ieșit frumos.

Pe același principiu cu „o dată în viață”, am fost de două ori la păr. O dată pentru civilă, o dată pentru sală. Una bună, una rea. Civila am avut-o la ora 12. La ora 11 mi-am făcut programare la salon, cu câteva zile înainte. În ziua programării, am ajuns la fără 10 și m-am pus pe așteptat. Eram gata îmbrăcată, cu rochiță albă și sandale roșii și urma să plec direct la civilă. Și am așteptat. Și am tot așteptat, asigurată din 5 în 5 minute că imediat se ocupă de mine. Deja fierbeam. Se făcuse 11:30 (I shit you not) când una din fete m-a luat pe scaun și a început să-mi tapeze părul. Încet. După alte 5 minute, i-am spus printre dinți că la 12 fără 10 trebuie să plec. A venit tipa la care aveam programare și a început să-mi umfle părul cu mâna - genul ăla de mișcare de simțit textura lui, probabil. Și i-am zis că trebuie să fiu la 12 la civilă, iar eu aveam părul tapat pe jumătate. „Civila cui? A ta?” Îi spun că da și văd cum se schimbă la față. 

Au început amândouă să lucreze, să tapeze, să onduleze, în timp ce mă învârteau pe scaun, iar mie îmi venea să râd. Și-a cerut scuze și mi-a spus că trebuia să-i spun că sunt mireasă, pentru că miresele au prioritate. Da, foarte frumos, miresele au prioritate, e o ocazie specială. Dar eu cred altceva: programarea are prioritate. De asta o fac. Timpul meu e la fel de prețios ca al tău și nu, nu vin la salon s-o frec câte 40-45 minute peste ora programării, pentru că nu am altceva de făcut. Iar dacă accepți o cerere de programare, atunci o respecți, indiferent că e pentru mireasă, ne-mireasă sau altceva. Și nu, pentru civilă nu am simțit nevoia să menționez nimic - a fost o programare normală, pentru un coafat lejer și simplu. Am ajuns la timp la civilă - pentru că m-a cules Andrei cu mașina și am zâmbit și am primit multe flori. Și am spus da, cu familia și prietenii în spate și m-am emoționat puțin, recunosc.

A doua programare a fost sâmbătă, pe 6 iunie, în ziua cu pricina. În drum spre salon nu aveam nicio idee despre ce vreau. În timp ce așteptam cuminte pe scaun și căutam pe telefon (relativ disperată) o imagine de referință, am dat peste Gwen Stefani - retro style. Și am zis că aia e. A decurs totul bine, a ieșit exact cum mi-am dorit și asta m-a făcut să trec peste tonele de fixativ din păr (era singurul aspect necesar de care nu eram deloc încântată). După ce am ajuns la mama lui Andrei, una din prietenele ei mi-a mai turnat jumătate de flacon de fixativ - „ca să stea acolo, mamă”. După nuntă, când am scos agrafele, mi-am dat seama că puteam renunța demult la ele, pentru că părul era sârmă și a rezistat bine și la jetul de apă caldă.

Pentru civilă m-am machiat singură. Știam că pot să scot ceva drăguț care să reziste 10 minute. Însă pentru sală, am ajuns la o Ioană. O Ioană pe gustul meu, care nu vorbește mult, care lucrează finuț și frumos, care mi-a răspuns la toate întrebările și de al cărei machiaj m-am îndrăgostit. Ză makeup a rezistat impecabil toată seara, deși am dansat și am transpirat și am crezut că mă topesc pe ring. La ea am văzut pudra de la Ben Nye și mi-am adus aminte că o vreau. I-am arătat câteva poze și s-a pus pe treabă. Și mi-a ascuns vulcanul din barbă, cel ieșit cu 3 zile înainte de nuntă - pentru că de ce nu? Și mi-a lăsat și rujul pentru retușuri. So sweet, chiar dacă eu am uitat să-l folosesc (nuntă=haos). La final, mi-a întins oglinda și eu rânjeam satisfăcută. Mă simțeam frumoasă. Dovada mai jos:

Ăla cu care cică dansez e Andrei, mirele meu, iar mai jos mă strâmb alături de fratele meu și iubita lui 

Unele poze sunt făcute cu telefonul. Celelalte, de tipul răbdător care a avut grijă să ne lase cu aminiri faine - Cristi. There's more to come. Dar mă bucur că am acoperit partea asta de beauty/care. Din aceeași serie mă gândeam să povestesc despre ținută, invitații, ședința foto pre-wedding, nunta în sine și câteva sfaturi. Nici nu sunt multe, nu?

See you soon on ză blog! Ah, nu uita să mai tragi cu ochiul și pe Instagram - dacă vrei să vezi ce poze artistice fac cu telefonul. Sunt activă acolo, îmi place mai mult decât Facebook-ul - dar nu știu de ce. Dacă ai întrebări, lasă-le în căsuța de comentarii. Promit să răspund, chiar dacă mă mișc mai greu.