WEDDING SERIES: #2 ZĂ WEDDING DRESS & CO.

Am să încep prin a recunoaște că nu am fost cea mai responsabilă mireasă. Adică nu m-am dat peste cap foarte mult, nu m-am stresat extraordinar (deși pe final m-a prins microbul), nu m-am ocupat din timp de toate detaliile de care trebuie să te ocupi pentru o nuntă. Cu toate astea, a ieșit bine (se putea și mai bine, but we live and learn). Azi povestesc despre ză outfit de mireasă.

Am știut de la început că nu-mi doresc o rochie de mireasă clasică, ci una de seară. Am tratat (eu și Andrei) nunta asta ca pe o petrecere, unde familia și prietenii vin să se bucure și să danseze alături de noi, fără ținute de gală. Așa că nici rochia mea nu se voia a fi una pompoasă, mai ales că nu mă reprezintă. În general port blugi, așa că atunci când un eveniment cere o rochie, trebuie să fie una comodă și lejeră, în care să mă pot mișca, nu una cu care să mă lupt ca să rămân în picioare.

Am fost la ultimul târg de nunți din București, cel din aprilie sau mai, să căscăm gura. Văzusem în urmă cu ceva luni o rochie frumoasă la Natalia Vasiliev pe site și mi-am zis că la târg voi avea ocazia să o și probez. Din poză părea să fie o rochie ușoară și diafană. Am găsit-o, era superbă, dar când am luat umerașul, mi s-a dus mâna în jos. În ciuda aparențelor, era incredibil de grea și mi-am spus că nu are rost să mă chinui o seară întreagă, indiferent de cât de frumoasă este. Era și destul de pricey.

Apoi am văzut o altă rochie, de culoarea șampaniei, din mătase. Mi s-a părut absolut minunată, era INCREDIBIL de ușoară și fluidă, dar am făcut pași după ce am văzut prețul: 5200 lei. Am uitat de unde era și am aruncat și pliantele între timp. Dacă o găsesc, revin cu later edit.

Sincer, nu mă lasă inima să dau atâția bani pe o rochie, având în vedere că o port o seară. Da, un eveniment special trebuie marcat cumva, dar cred cu tărie că voia bună și atmosfera memorabilă fac o nuntă de 1000 de ori mai frumoasă decât orice alt detaliu costisitor. 

Cu o lună înainte de nuntă, mi-am găsit rochia. La NISSA. De fapt, a găsit-o nașa noastră, mi-a trimis un link, mi-a spus că i se pare că mi se potrivește, iar eu m-am îndrăgostit. Și am mers să o probăm și să o luăm. A fost nevoie să o scurtez puțin. Am făcut proba în magazin cu niște tocuri nu foarte înalte, că nu are cine să poate așa ceva, am lăsat-o la scurtat și peste câteva zile o îndesam într-o pungă de hârtie și o cocoțam în cel mai înalt și inaccesibil loc din casă, ca să nu ajungă Babadook la ea (dacă nu știi, Babadook = motanul meu tembel, care se agață de hainele de pe umeraș și să bălăngăne stânga-dreapta, pentru că i se pare amuzant).

Rochia are un corset brodat cu frunzulițe aurii, bretele foarte subțiri - nu foarte evidente, dar nici inexistente (numai cât să țină rochia și să nu te trezești că ai un moment inedit pe ring), iar partea de jos este foarte ușoară și fluidă - bună de dansat, se mișcă frumos o dată cu tine (nu este deloc grea și nici nu m-a încurcat). Spatele are un decupaj, pentru un plus de interesting. 

Cu Irina, prietenă tocmai din liceu, care acum meșterește chestii faine la ODI

La rochia asta am adăugat (pentru cununia religioasă) un bolero, tot de la NISSA, pe care l-am dus la strâmtat - l-am luat din outlet-ul de la Romană și nu mai aveau măsuri mici. A fost oarecum necesar, ca să nu intru în biserică despuiată. Am completat cu un voal și gata mireasă!

Voalul ăsta făcea ce făcea și mi se punea pe față

Când am fost în NISSA să ridic rochia de seară, am văzut-o și pe cea pe care urma să o îmbrac la civilă. Tot albă, scurtuță, finuță, moale, diafană și lejeră. Și uite așa, cu foarte puțin timp înainte de eveniment, mi-am găsit ținute. 

E tare comică poza asta. Hint: picioarele lui Andrei și fața mea

Între timp, am fost la ProAlex să dau comandă de pantofi. Am mers pe ideea că un pantof făcut pe piciorul tău va fi mai comod (dar asta nu te scutește de purtat pantoful de câteva ori înainte de eveniment). Dacă ești din București, îți recomand magazinul ăsta. Au zeci de platforme, de modele, de înălțimi de toc și detalii, plus materiale, culori și texturi. Practic, poți să creezi pantoful perfect pentru tine. Cap-coadă.

Pentru civilă am ales o pereche de sandale roșii, din piele, alături de o curelușă din același material. Pentru sală, am mers pe ideea de pantof cu baretă (ca să nu-mi fugă piciorul aiurea), cu toc pătrățos, grosuț și stabil, pentru că eu nu știu să merg pe tocuri bine și la nunta voiam să și dansez (nici asta nu știu să fac, dar m-am descurcat). Pantofii au fost dintr-o piele puțin sidefată, de culoarea untului, iar pentru toc am ales un material cu print. Nu mai știu exact care-care, dar una dintre perechi a costat 230, iar cealaltă 240 lei. Și nu mi se pare deloc mult, mai ales că-i faci fix cum vrei tu.

Am avut și o pereche de sandale de schimb (dintr-un magazin no name), simple, cu singură baretă în față, aurie, însă le-am aruncat după ce le-am ferfenițit bine de tot în seara aia. Per total, am ieșit bine ca preț, iar rochiile sunt ambele purtabile și cu alte ocazii. La fel și încălțările. 

Voalul are și el povestea lui. Din ce văzusem înainte, m-am cam speriat de prețurile pentru voal. Așa că am împrumutat unul de la o prietenă (care-l „câștigase” la aruncatul buchetului). Mama a vrut să-l pregătească, cu o săptămână înainte și l-a ars. Pentru că, evident, orice lucru posibil să se întâmple, se va întâmpla(*). Apăsată de întâmplare, s-a dus la o vecină s-o întrebe cum să întregească un voal ars cu fierul de călcat, mai ales că nu era al meu. Vecina, specialistă în ezoterisme wedding-related, a ținut s-o înștiințeze pe maică-mea că nu e bine ca mireasa să poarte voalul altei mirese, pentru că așa voi avea parte de căsnicia ei (și-ți dai seama, dacă e una nasoală, te-ai lins pe bot de happily ever married). La 4 zile de la nefericitul incident, mama s-a așezat pe scaun în fața mea, cu o față extrem de serioasă: „Ioana, trebuie să-ți spun ceva”. Știi, genul ăla de ton care anunță Armageddonul. „Ți-am ars voalul”. Mi-a venit să râd, dar am zâmbit. Și-a cerut scuze și mi-a spus că mi-a cumpărat unul nou, apoi și-a cerut scuze iar, continuând cu povestea aia cu voalul de la altă mireasă. Am zâmbit și am concluzionat împreună că a fost un semn că s-a întâmplat așa și că aveam nevoie de un voal doar al meu.

(*) Steluța aia a fost pusă pentru că mi-am adus aminte de un alt eveniment fain. Anul trecut, cam pe la jumătatea lui iunie, eram tot în Botoșani la nunta unei prietene. Cu o seară înainte, ieșiți cu mirii la o limonadă, am aflat că în ziua nunții, la ora 9 dimineața, trebuie să fim la mire acasă și apoi să mergem la mireasă și apoi pe unde mai era de mers. Bun. În ziua cu pricina, m-am trezit la 8 și 20 (adică de ce să nu dormi ca nesimțita FIX în ziua aia?). M-am panicat și am zburat la baie, să mă aranjez. Am desfăcut un set nou de lentile de contact, pentru că era timpul să le schimb. Am pus o lentilă, am clipit, era OK. O pun și pe a doua, clipesc și văd în ceată în continuare. Clipesc iar. Nimic, ceața e tot acolo. Mă uit prin chiuvetă după lentilă. Nu o văd. 

Mă panichez și-ncep s-o caut pe jos, prin WC, pe unde ar fi putut să cadă. Mama, în timpul ăsta, îmi analiza rochia. Și a descoprit un punct mic-mic-mic de tot, negru ca întunericul, pe partea din spate. „Vai, ai un punct aici, trebuie spălată rochia”. Îi spun că nu e nimic, e OK, că nu o să se uite nimeni așa insistent la fundul meu încât să descopere punctul. Dar nu. A pus mama niște Vanish pe punct. L-a lăsat acolo 10 minute și a clătit. După uscat rochia, se vedea o mare pată albicioasă acolo. Mie îmi venea să plâng. În timpul ăsta, eu încă îmi căutam lentila. Am rugat-o pe maică-mea să mă ajute s-o caut și ni s-a alăturat și Andrei, care între timp venise să mă ia. Nu am găsit lentila și am zis că merg așa, cu un ochi bun și unul rău. Maică-mea băgase rochia la mașina de spălat, i-a dat o clătire. Cât eu mă machiam, ea a scos rochia udă-toată s-o usuce cu foehn-ul. Eu mă gândeam că numai mie mi se poate întâmpla.

Finalul? Rochia nu a putut fi uscată cu foehn-ul în timp util, așa că am pus-o pe mine udă și am plecat. S-a zvântat în timp. Punctul mic și negru nu a ieșit, e tot acolo și în ziua de azi. Lentila buclucasă nu căzuse nicăieri, se îndoise și se ascunsese în pliul ochiului. Am descoperit-o când mă machiam, pentru că mă jena ceva când dădeam cu pensula pe pleoapă. Am masat ochiul până a ieșit, am spălat-o și am pus-o din nou. În ziua aia, am văzut cu ambii ochi.

Mai am de povestit un eveniment din aceeași categorie, dar îl las pe data viitoare. Ăsta e cu ceară. Dacă ai întrebări, le aștept în căsuța de comentarii. La fel, dacă ai vreo pățanie de la nuntă, share it! Ah, sunt curioasă și dacă pentru nunta ta ai alege o rochie simplă, de seară, în locul uneia de mireasă. Am văzut acum că au adus în shop o rochiță similară cu cea pe care o am, doar că scurtă - aici.