M-am întors, alături de Geogia, cu un nou episod din seria 2 Girls 1 Product - să marcăm ultima zi oficială de vară cu seria noastră faină. De data asta ne arătăm entuziasmul într-un review pentru „cel mai fard lichid metalic” de la YSL. Yes, este primul produs high-end pe care l-am achiziționat (în viața mea) și sunt mai mult decât mulțumită de alegerea făcută.
Investițiile mele în farduri pentru ochi sunt o raritate, pentru că în general fie aleg să nu-mi colorez pleoapele, fie mi-e prea lene s-o fac. Și, deși am adunat câteva de-a lungul vremii, observ că sunt aproape nefolosite. Cu excepția paletei L'Oreal, despre care am scris în episodul trecut și pe care o folosesc pentru sprâncene și uneori pentru pleoape, fardurile adunate stau în sertar și se apropie de perioada de expirare.
Fardul metalic de la YSL a fost o premieră pentru mine, din două motive: unul, pentru că m-am îndurat să dau bani mulți pe el, iar al doilea, pentru că...e fard de ochi și eu nu prea folosesc. Dar mi-a plăcut textura atunci când l-am încercat în magazin și mi-am dat seama că e prea ușor de aplicat încât să nu-i dau o șansă.
Nuanța aleasă este 04 Onde Sable, un piersiciu-nisipiu discret, foarte strălucitor și luminos, bun pentru toate culorile de ochi. L-am luat cu gândul că-l voi folosi atât pe toată pleoapa, cât și pentru a ilumina colțul intern al ochiului în alte machiaje.
Ca o scurtă prezentare, fardul vine într-un recipient cu aplicator, asemănător celor de lipgloss, are 4.5 ml, textură lichidă, cremoasă, pigmentată, fără miros. Textura este cumva asemănătoare fardurilor cremoase, cu mențiunea că rezultatul este unul mult mai intens și lucios. Ce mi-a plăcut cel mai mult la el? Finish-ul wet pe care-l are, faptul că se păstrează exact așa cum îl aplici chiar și după ce se usucă.
E ușor de întins și manevrat cu aplicatorul sau degetul, iar partea cea mai importantă pentru posesoarele de pleoape uleioase (ca mine) - este foarte rezistent chiar și fără bază. Eu aplic mereu una, ca să mă simt mai bine (MAC Paint Pot), dar supriza e că....drum rolls....nu se strânge în pliul pleoapei. Așa cum îl pui, așa stă. Promite o rezistență de 16 ore și tind să cred asta (dar nu am apucat să-l port chiar atât de mult - ce să fac dacă-mi place să mă demachiez?).
Pot folosi foooarte puțin produs, pentru un look diafan, sau pot așeza strat peste strat, pentru o culoare mai intensă. În orice caz, sunt multe feluri de a-l aplica, iar eu le pun mai jos, în fotografii, pe cele la care m-am gândit.
1. Prima variantă este să trasez o linie subțire pe pleoapa inferioară și să o lungesc către colțul extern al ochiului. E simplu și de efect, iar vara, când soarele e puternic, se vede foarte fain. Aplicatorul îmi permite să trasez ușor și precis linia, fără să folosesc alte pensule sau să dau pe lângă.
2. O altă variantă este să estompez cu degetul linia trasată mai sus și să am o pată de culoare discretă și difuză în colțul extern. Din nou, se vede foarte fain la lumină.
3. A treia variantă este să acopăr toată pleoapa mobilă, în 2 straturi pentru o pigmentație mai bună. Machiaj simplu, bun pentru zi și varianta pe care o prefer pentru birou.
4. Pentru zilele în care dispun de chef și timp, îl pot folosi și pentru iluminare în zona arcadei sau în colțul intern al ochiului. Estompez cu degetul, ca să arate de parcă știu să mă machiez.
Let's take a break :)
5. Și dacă tot l-am folosit în zona ochilor, de ce să nu-l folosesc și pentru a ilumina pomeții sau zona buzelor? Dacă îl estompezi bine, arată minunat.
Deși sunt foarte încântată de produs, nu-l voi recumpăra prea curând. Este bun și multifuncțional (cel puțin în nuanța asta), dar cam scump pentru bugetul meu. Mă bucur totuși că l-am luat, că am avut ocazia să-l testez și că nu am considerat apoi că am aruncat banii pe fereastră. Așa că am să-i dau nota 4.5/5. Dar te invit să vezi ce notă a primit și din partea Georgiei, aici.
P.S. Perioada de valabilitate de la deschidere este de 6 luni, așa că, dacă-l încerci, ai face bine să te dai cu el zilnic, da?
P.P.S. Da, m-am tuns. Trec prin perioada „n-am chef să pierd mult timp ca să-l fac (pe păr) să stea cum vreau eu și nu cum vrea el”. Sunt foarte încântată de cum arată și cum îmi stă. Și încă pot să-i fac chestii, pentru că partea din față e mai lungă (o pot ciufuli, ondula, împleti, prinde cu agrafe sau elastice - ce mai, o nebunie!).
Ce dragalasenie de motan, of! Atata timp cat nu se strange, fardul acesta e o idee buna. Ai incercat sa pui farduri pudra nu prea stralucite peste el? Sigur arata bine cu un bronz sau un burgund peste. Pup!
ReplyDelete