December 17, 2015

CE AM MAI FĂCUT ÎN DECEMBRIE #1


Lunile noiembrie-decembrie au fost destul de pline și relativ obositoare, însă abia aștept vacanța, bradul, leneveala împreună cu mâțele, ceaiul de seară și, poate, o carte (nu am mai citit una de-nici-nu-vreau-să-mă-gândesc-de-fapt). Și am zis să fac o mini-serie de articole în care să povestesc cu ce mi-am ocupat zilele.


Dacă urmărești blogosfera de beauty, probabil că ai aflat deja că în prima sâmbătă a acestei luni s-a ținut un eveniment important pentru comunitatea noastră, cea de pasionate de cosmetice. A fost momentul de destindere perfect. Poate pe tine, personal, nu te ajută cu nimic informația asta, însă eu am să scriu totuși despre acest lucru. De ce? Pentru că înseamnă mult pentru mine ca beauty blogger și e an important milestone în evoluția The Beauty Tag.

Evenimentul? December Beauty Bloggers Meeting, ediția cu numărul 4. Am fost prezentă pentru a doua oară, iar invitația m-a luat pe nepregătite și m-a bucurat nespus. Cumva, pregătirea are o oarecare magie: există un dress code, te gândești cum să compui ținuta, cum să-ți faci unghiile, cine vine, ce surprize te așteaptă și cu cine te vei vedea acolo. Eu am fost foarte încântată de oja aleasă, iar dovada e mai jos:


Ioana, Larisa și Cristina se ocupa de organizarea acestui eveniment de 4 ani și de fiecare dată se dau peste cap să îl transforme în unul deosebit. Iar eu le apreciez pentru asta, mai ales că știu cât de greu e să organizezi ceva (după experiența cu organizatul nunții, am zis că dacă se ivește ocazia unei astfel de activități, voi pasa cu bucurie treaba către cineva pasionat). Întâlnirea a avut loc la Caffe Tabiet (pentru a 3-a oară) și pe măsuța aferentă locului meu mă aștepta o brioșă ce-mi purta numele (foooarte bună, oferită de Morph Mechanics).

Au fost câteva surprize foarte plăcute, yup! În primul rând, Nivea a fost partenerul principal al evenimentului și, din grijă pentru blogosfera de beauty, a organizat un workshop despre blogging și branding personal, workshop susținut de Ana Morodan. Ana e bubbly și are un vibe fain. 


A vorbit mult și repede despre experiența ei, despre cum a început să facă blogging, însă ce mi-a rămas mie întipărit pe creier și am vrut să dau mai departe e asta: să nu îți fie frică. Indiferent că vrei să începi un blog sau un mic business, e important să scapi de frică, de prejudecată, de grija „ce-o să creadă X despre ce fac eu acum” și, pur și simplu, să-ți vezi de drumul tău, să fii atent, onest, amabil, corect și să nu accepți să faci lucruri care nu coincid cu cine ești și ceea ce vrei. Am rezonat probabil pentru că mult timp m-am izbit și eu de frica asta care, dacă nu e controlată sau înlăturată, ajunge să te paralizeze.

Din seria surprizelor, Denisa (care are 2 bloguri foarte faine - aici și aici) a ținut un workshop despre monetizare, unul cu informații foarte la obiect și mega-utile pentru un blogger. L'Oreal a lansat în premieră colecția La Vie En Rose, iar Rimmel London a anunțat un concurs ce poate aduce pasionatelor de machiaj o întâlnire cu Rita Ora (whom I looove). Pozele inserate pe-aici nu îmi aparțin, de ele s-au ocupat Magda Gheorghe din partea Ivatherm și Iulian Sima - cel care se pare că adoră să stea printre noi, căci și anul trecut tot el ne-a pozat fețele.


Realizarea mea a fost că anul ăsta nu m-am mai emoționat ca o tută și am vorbit OK la partea de scurtă prezentare a blogului/ceea ce vreau să fac pe viitor (despre experiența de anul trecut poți citi aici) și m-am bucurat să mă văd cu fete din blogosferă și să catch up. Am ajuns acasă cu mâinile pline de punguțe cu produse (am pus mai jos câteva imagini) - despre care voi scrie în viitor. 

Am avut o listă de întrebări de la organizatoare, nu am venit cu speech-ul de acasă :))

 Yves Rocher & TopLine sunt parteneri ai acestui eveniment pentru a 4-a oară. Ain't that nice?

Pe final, îți mulțumesc că ai citit până aici și că sprijini proiectul ăsta de suflet, pe numele lui The Beauty Tag. 

Until next time, straight from Winter Wonderland,

2 comments :

  1. Am crezut ca vorbeste cine vrea la eveniment, nu ca trebuie sa te pregatesti pentru asta.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bună Cristina,

      Fiecare din fetele invitate vorbește, însă nu e cu pregătire. Foaia aia era dată din mână în mână și cuprindea câteva puncte/întrebări pe care să le acoperim, de exemplu, de cât timp avem blogul, despre ce scriem, ce planuri de viitor avem cu el. Și e frumos că vorbește toată lumea, pentru că de la an la an, participantele se schimbă și în felul ăsta ne cunoaștem, we put a face&voice to the name, etc :)

      Delete