December 18, 2015

CE AM MAI FĂCUT ÎN DECEMBRIE #2



Luna decembrie, după cum spuneam, a fost una aglomerată și plină de surprize. După cea legată de December Beauty Bloggers Meeting ( am scris aici), am aflat că Apivita va deschide primul magazin de sine-stătător din România, în București.


Eu am făcut cunoștință cu Apivita acum câțiva ani, în farmaciile Sensiblu, iar primul produs încercat a fost balsamul de buze cu rodie. Apoi au urmat cele cu miere și propolis, însă cumva m-am oprit doar la ele și nu am încercat alte produse, deși impresia a fost foarte plăcută. 

Și m-am bucurat să descopăr că, după ani și ani de activitate și prezență în peste 14 țări, Apivita deschide primul magazin în București, pe numele lui The Apivita Store, în Băneasa Shopping City (etajul 1). Am participat la deschidere, am fost răsfățată cu o sesiune de masaj al mâinilor - cu o cremă neutră în care au fost adăugate câteva picături de uleiuri esențiale, iar apoi am pornit la colindat rafturile. Magazinul adăpostește 300 de produse de înfrumusețare și îngrijire pentru femei, dar și pentru bărbați și (surpriză, cel puțin pentru mine) pentru copii, produse naturale, holistice și eficiente (garantez pentru balsamurile de buze).

Masa aia frumoasă din lemn nu a fost pusă acolo doar pentru deschidere, face parte din decorul store-ului și este un simbol al ospitalității grecești. În plus, adăpostește imagini și citate gravate, iar o parte a fost memorată de mine aici.

După îndelungi analize, în topul meu au ajuns gamele Royal Honey și Rose Pepper, însă le poți studia pe toate pe site-ul lor sau direct în magazin, dacă ești din București sau ai drum pe-aici. Să știi că și Apivita are câteva sugestii de cadouri, cu produse gata ambalate și aranjate pe un raft dedicat (ca să-ți faci o idee, a 2-a poză este grăitoare). 


Until next time, straight from Winter Wonderland,

No comments :

Post a Comment