February 14, 2016

SPLAT - FOR THOSE WHO LOVE


M-am tot gândit la o introducere, dar astăzi nu este „a good day for words”. Așa că am făcut un filmuleț. Subiectul? O pastă de dinți pe care o testez de o săptămână și care-mi place mult, mai mult decât cele pe care le încerc de obicei.



În general, când vine vorba de paste de dinți, aleg ceva cu aromă fresh și eventual efect de albire. Nu am o pastă de dinți preferată, pentru că nu am găsit una care să mă convingă și mereu caut să încerc ceva nou atunci când stocul e 0 și ajung la raft. Dar pasta asta de dinți de la SPLAT mi-a plăcut.


În primul rând, vreau să menționez ambalajul, care mi se pare tare simpatic cu inimioarele lui. Apoi m-a bucurat culoarea roșie, deși ăsta nu e neapărat un criteriu de selecție. Și, last but not least, mi-au plăcut efectele. Are consistență de gel, aromă de zmeură și, deși este dulce, are efect fresh/ușor mentolat, care durează. 


SPLAT LOVE  are și efect de albire, împrospătează respirația, iar ingredientul principal este lemnul dulce, care are proprietăți antiiflamatorii și de protecție împotriva cariilor. P.S. Lemnul dulce, cu efect antiseptic patentat, oferă și protecție împotriva herpesului (cuz love can do that to you).

Și, partea mea preferată este că există un studiu, al unor cercetători (evident), care atestă faptul că nivelul endorfinei din sânge este mai crescut la persoanele care folosesc pasta de dinți SPLAT LOVE. Adică sunt mai happy. De fapt, asta e a doua parte preferată. Prima e că nu conține fluor. Mai multe detalii despre pastele de dinți SPLAT (au multe arome mișto) găsești aici sau în farmaciile Sensiblu.

Happy Valentine's Day!

No comments :

Post a Comment